ANUNȚ IMPORTANT FĂCUT DE DAEA, DESPRE BANI ȘI ÎNSĂMÂNȚĂRILE DE TOAMNĂ

Bugetul statului a alimentat până în prezent conturile fermierilor cu 860 de milioane de euro, ceea ce a permis efectuarea însămânțărilor „în miezul epocii optime”, a declarat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la o dezbatere pe teme agricole.

„Peste 80% dintre fermieri au primit subvențiile pe suprafață până la această dată, ceea ce înseamnă că din bugetul statului au plecat în conturile fermierilor 860 de milioane de euro, exact când câmpul o cere. Fermierii au însămânțat deja în miezul epocii optime 85% din suprafața programată. Reamintesc că banii se dau în primul rând din bugetul statului, ei alimentează conturile fermierilor ca să poată însămânța la timp, și apoi banii se restituie de la Uniunea Europeană în condițiile în care au fost respectate regulamentele, în contextul în care banii au fost dați în condiții corecte ca să nu existe dezangajări de fonduri. Și România nu are dezangajări. Iată că prin FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă n.r) sunt în țară peste 99,18% din fonduri și demult, nu de acum”, a spus Daea, citat de AGERPRES..

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata avansului pe suprafață în data de 16 octombrie 2017. În 2017, fermierii români au solicitat subvenții europene pentru o suprafață de 9,541 milioane de hectare, în creștere cu 214.525 hectare față de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.