
Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la APIA privind măsurile de sprijin pentru fermieri


Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) transmite într-o informare publică faptul că a finalizat sesiunile de analiză și bilanț a implementării măsurilor gestionate de APIA din PNDR 2014-2020.
Evenimentul organizat în format tip masă rotundă a vizat dezbaterea dificultăților întâmpinate de fermieri și de administrație în procesul de accesare, respectiv implementare a fondurilor europene aferente Măsurii 10 – Agromediu și climă, Măsurii 11 – Agricultură ecologică, Măsurii 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsurii 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsurii 8 – Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsurii 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu.
La eveniment au participat șefii serviciilor autorizare plăți, măsuri specifice și control pe teren din cadrul centrelor județene ale agenției, precum și personal de conducere și execuție din cadrul APIA central, prilej cu care participanții au discutat despre dificultățile întâmpinate, ce soluții au găsit pentru rezolvarea unor cazuri punctuale, ce a mers bine și unde mai avem de îmbunătățit.
În timpul întâlnirilor au fost prezentate studii de caz, dar și exemple de bune practici, pe baza experienței și activității desfășurate de fiecare centru județean al APIA.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























