Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la AFIR: S-au terminat fondurile!

finanțare cu fonduri europene 2026, tractoare noi pentru fermieri, investitii, linie de finanțare, AFIR, PD-28, sprijin, plăți, subvenții, MADR, subventie, APIA

Fondurile alocate intervenției DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi au fost epuizate înainte de termen, ca urmare a numărului foarte mare de proiecte depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție aflată în subordinea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit cifrelor publicate de AFIR, în perioada 19 ianuarie – 2 februarie 2026, au fost depuse 251 de cereri de finanțare, cu o valoare totală de 358,5 milioane de euro, în condițiile în care alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune a fost de 151,38 milioane de euro. Practic, solicitările au ajuns la 240% din bugetul disponibil, semn al presiunii uriașe, dar și al interesului major pentru acest sector.

Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, spune că acest nivel ridicat al cererilor confirmă atât nevoia de investiții, cât și interesul real al fermierilor pentru modernizarea exploatațiilor.

„Am primit la AFIR cereri de finanțare în procent de 240% din alocarea disponibilă pentru finanțarea investițiilor din sectorul legume și cartofi, iar acest fapt reconfirmă interesul major pentru acest tip de finanțare, precum și nevoia de modernizare și de creștere a competitivității fermelor. În același timp, este și un argument concret privind necesitatea continuării și majorării finanțărilor acordate de Comisia Europeană pentru investiții în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare durabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu și lung”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Cum arată situația pe componentele DR-16

Cele mai multe proiecte au fost depuse pe segmentul fermelor individuale din sectorul legume, unde alocarea de 70,38 milioane de euro a fost depășită masiv. În această categorie au fost înregistrate 132 de cereri, cu o valoare totală de 209,45 milioane de euro.

Și sectorul cartofului a atras un interes considerabil. Pentru o alocare de 51 milioane de euro, fermierii au depus 94 de proiecte, în valoare totală de 103,58 milioane de euro.

În cazul formelor asociative din sectorul legume, bugetul de 30 de milioane de euro a fost, de asemenea, suprasubscris. AFIR a primit 25 de cereri de finanțare, care însumează 45,49 milioane de euro.

Intervenția DR-16 este finanțată prin Planul Strategic PAC 2023–2027, din fonduri europene. Nivelul ridicat al cererilor depuse în această sesiune readuce în discuție necesitatea suplimentării bugetelor destinate investițiilor în sectorul agroalimentar, în special pentru legume și cartofi – unele dintre cele mai sensibile și strategice domenii ale agriculturii românești.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.