ANSVSA, zeci de sancțiuni în tabere școlare, creșe și grădinițe în luna iulie

ANSVSA, DSVSA
Foto arhiva

Peste 80 de sancțiuni în valoare totală de peste 700.000 de lei au fost aplicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în urma controalelor efectuate pe parcursul lunii iulie pentru prevenirea toxiinfecţiilor
alimentare în tabere școlare, creşe, grădiniţe și localităţi de interes turistic, se arată într-un comunicat al instituției remis luni redacției AgroTV.

„În intervalul 07.07.2022 – 31.08.2022, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea acţiunilor de control în perioada sezonului turistic de vară la nivel național. La baza acestor acțiuni de control, a stat principiul asigurării unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor în contextul unei afluenţe mari de turişti ce duce la o creştere a rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement, tabere școlare, creşe, grădiniţe, localităţile de interes turistic în special la cele care prepară şi furnizează alimente pentru persoanele aflate în aceste zone, ceea ce reprezintă un potenţial risc pentru sănătatea umană”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Acțiunile controalelor oficiale au urmărit în special, identificarea şi retragerea de la
comercializare către consumatorul final a produselor alimentare care prezintă un risc
pentru sănătatea publică.

Potrivit reprezentanților ANSVSA, în intervalul 07.07.2022 – 29.07.2022, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 821 de unităţi (315 pensiuni, 33 de tabere școlare, 191 de grădinițe, 18 creșe, 264 de cantine), fiind aplicate 83 de sancţiuni în valoare de 708.000 de lei. Totodată, au fost emise 4 ordonanțe de suspendare temporară a
activităţii.

„Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară. Seria acțiunilor de control va continua și în perioada următoare. Reamintim cetățenilor numărul de telefon al Call-Center-ului ANSVSA – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor”, se mai arată în comunicat.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.