ANSVSA: Peste 280.000 de porci afectați de PPA!

PPA

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează că la ora actuală peste 280.000 de porcine sunt afectate de virusul PPA.

În ultima săptămână au fost stinse un număr de 35 de focare pestă porcină africană, iar în data de 3 februarie 2022 mai sunt active 73 de focare PPA, dintre care 15 focare în exploatații comerciale de porcine, fiind afectate 281.151 de porcine (animale afectate din focarele active), se arată într-o informare de presă a ANSVSA remisă vineri AgroTV.

În perioada 2017 și până în prezent au fost stinse 5.586 de focare de pestă porcină africană conform datelor prezentate în tabelul de mai jos:

Anul Nr. focare confirmate Nr. focare active Nr. focare stinse
2017 2 0 2
2018 1164 0 1164
2019 1728 0 1728
2020 1063 0 1063
2021 1660 32 1628
2022 42 41 1
Total 5659 73 5586

 

Potrivit ANSVSA, în intervalul 27 ianuarie – 3 februarie 2022 au fost înregistrate 6 focare noi de PPA, câte unul în fiecare din Dolj, Gorj, Ialomița, Ilfov, Neamț și Tulcea.

De asemenea, au fost stinse 35 de focare de PPA, în 11 județe, după cum urmează: Bistrița-Năsăud – 1 focar, Bihor – 8 focare, Brașov – 1 focar, Buzău – 11 focare, Cluj – 6 focare, Hunedoara – 1 focar, Satu-Mare – 1 focar, Sălaj – 1 focar, Sibiu – 1 focar, Timiș – 2 focare și Tulcea – 2 focare.

De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 6.392 de cazuri la mistreți în 41 de județe (graficul nr. 2). În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor.

„Menționăm că în intervalul 27.01.2022 – 03.02.2022 au fost înregistrate 49 de cazuri noi de PPA la mistreți”, se mai arată în informarea ANSVSA.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.