ANSVSA, în alertă! Află ce boală amenință acum România!

vaci_fermierNouă cazuri de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor au fost confirmate în Bulgaria începând cu data de 14 aprilie 2016, boală pentru care România a fost indemnă până în prezent, dar la care țara noastră este expusă cu risc imediat, foarte crescut, având în vedere modul de evoluție al bolii în țara vecină, avertizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Boala afectează bovinele (bovine și bubaline) de toate vârstele și produce pierderi economice deosebit de ridicate, atât cu activitățile de combatere care sunt deosebit de costisitoare, cât și prin faptul că atrage după sine restricții severe asupra circulației speciilor afectate atât pentru comerțul intracomunitar, cât și pentru exportul de bovine, precizează ANSVSA într-un comunicat.
Conform Codului Animalelor Terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), o țară infectată și care desfășoară activități de eradicare își poate recăpăta statutul de ‘liber de boală’ după trei ani de la confirmarea și eradicarea ultimului focar, ceea ce ar însemna pierderi economice foarte importante pentru operatorii economici crescători de bovine.
„Deși există vaccinuri pentru această boală, ele nu sunt omologate pentru Uniunea Europeană, iar opțiunea vaccinării nu este una fezabilă pentru România în momentul de față, având în vedere că vaccinarea se face cu un vaccin omolog viu, iar țara care îl utilizează se consideră, din punctul de vedere al statusului de sănătate, o țară infectată”, se arată în comunicat.
Față de acest risc imediat, ANSVSA a luat măsura informării, instruirii și pregătirii autorităților veterinare județene referitor la evoluția bolii, la necesitatea informării și conștientizării fermierilor crescători de bovine și pentru intervenția în cazul focarelor de boală.
Măsurile care se aplică în suspiciunile și confirmările de boală sunt cele prevăzute în Directiva Consiliului 92/119/CEE care introduce măsuri generale pentru controlul unor boli ale animalelor și măsuri specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului, transpusă în legislația națională prin Ordinul ANSVSA 133/2006.
În conformitate cu prevederile actului normativ sus-menționat, ANSVSA a elaborat și făcut cunoscut autorităților veterinare județene și publicului un Plan de Contingență și un Manual Operațional pentru dermatoza nodulară virală a bovinelor (Lumpy Skin Disease).
ANSVSA desfășoară, în continuare, activității destinate pregătirii acțiunilor de intervenție pentru controlul țării, în cazul în care boala va trece granițele Bulgariei. (Sursa: AGERPRES)
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.