Potrivit Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), sistemul Nutri-Score de etichetare a produselor alimentare nu poate reprezenta un barometru pentru decizia de a achiziţiona un produs „sănătos”, putând fi chiar înşelător, informează AGERPRES.
„Industria procesatoare a cărnii din Franţa este nemulţumită de sistemul de etichetare Nutri-Score pentru că el este oarecum înşelător din moment ce cele mai multe produse din carne ar fi în categoria D, în clipa în care adaugi o frunză de salată şi o pui într-un sandwich ele se duc în B sau în C. În schimb, cerealele fac parte din B, deci sunt mai puţin „nocive” cu toate că sunt foarte bogate în zaharuri. Franţa este ţara de unde practic a şi plecat acest sistem, respectiv de la Universitatea din Paris. ANPC – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a avertizat în ultimii doi ani industria alimentară din România că acest sistem, nefiind legiferat, nu poate reprezenta un barometru pentru decizia de a achiziţiona un produs „sănătos” ci poate fi chiar înşelător”, a explicat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Acesta a subliniat că se regăsea la raft telemea românească etichetată Nutri-Score cu E, care recomandă să se consume „spre deloc”, iar brânzeturi provenite din Germania, Olanda, Franţa etc., care nu erau etichetate cu Nutri-Score, se aflau poziţionate în acelaşi câmp vizual, putând induce astfel cumpărătorilor falsa idee că sunt mai sănătoase decât produsul românesc.
ANPC a transmis în septembrie Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România că nu este de acord cu introducerea sistemului de etichetare Nutri-Score.
Eticheta Nutri-Score prezintă prin cinci culori, de la verde la roşu, şi cinci litere, de la A la E, valoarea nutriţională pentru 100 g sau 100 ml dintr-un produs, pornind de la A verde închis, care înseamnă compoziţie nutritivă favorabilă la E portocaliu închis – compoziţie nutritivă nefavorabilă.