ANM: Cod galben de ninsori viscolite în zonele montane din 23 de județe, de marți seară

zapada26decAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de ninsori viscolite în zone montane din 23 de județe, valabilă din această seară până joi dimineață.
Zonele vizate de atenționare sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Sălaj și Caraș-Severin.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 decembrie, ora 20:00 — 29 decembrie, ora 10:00, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent și vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60 — 70 km/h, iar pe creste 80 — 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada.
De asemenea, intensificări ale vântului și precipitații în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala și în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.
ANM precizează că, începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est. (Sursa: AGERPRES)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.