
ANM a emis o nouă avertizare Cod roşu de vijelii!


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri seara, o avertizare nowcasting Cod roşu de vijelii, averse şi rafale, valabilă în ora următoare pentru localităţi din judeţele Bacău şi Neamţ, informează AGERPRES.
Potrivit ANM, până la ora 20:00, în judeţele Bacău (localităţile: Bacău, Moineşti, Buhuşi, Balcani, Poduri, Asău, Mărgineni, Blăgeşti, Pârjol, Agăş, Bereşti-Tazlău, Gârleni, Luizi-Călugăra, Zemeş, Măgireşti, Buhoci, Filipeşti, Sănduleni, Letea Veche, Solonţ, Săuceşti, Măgura, Racova, Hemeiuş, Scorţeni, Negri, Traian, Strugari, Ardeoani, Prăjeşti, Bereşti-Bistriţa, Dămieneşti, Iteşti) şi judeţul Neamţ (în: Podoleni, Rediu, Ion Creangă, Români, Icuşeşti, Cândeşti, Bahna, Secuieni, Costişa, Tazlău, Moldoveni), se vor semnala vijelii puternice cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 35 – 45 l/mp, grindină de medii dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























