De la începutul anului și până în prezent, zeci de animale, printre care se numără cai, porci, găini, rațe, pisici, au fost aduse în adăposturi din cauza stăpânilor care nu aveau grijă de acestea. Potrivit reprezentanților Direcției pentru Gestionarea Animalelor Gorj, animalele nu erau tratate corespunzător.
Peste 25 de animale au fost salvate din gospodăriile județului Gorj de către autorități, din cauza faptului că au fost supuse unor condiții inadecvate, fiind lăsate fără hrana corespunzătoare sau chiar agresate fizic.
„Nu ne așteptam să ridicăm atâtea animale tratate necorespunzător. Erau nehrănite sau chiar bătute. Le-am ridicat. Am fost solicitați de către poliție. Am ridicat cai, păsări precum rațe sau gâște, pisici, câini și un porc. Porcul erau într-o gospodărie din Bălești. Nu era îngrijit cum trebuie. Ajunsese într-o stare deplorabilă. L-am dus la adăpostul din Argeș. Medicul de acolo a vrut să îl ducă la București la RMN, dar porcul a murit înainte să fie dus la RMN. Adăposturi pentru câini sunt la Târgu Jiu, Rovinari și Orăștie cu care noi avem contracte. Porcii îi ducem în Argeș, caii în Bacău. Sper să avem cât mai puține intervenții în noul an”, a declarat Luis Popa, directorul Direcției pentru Gestionarea Animalelor Gorj pentru gds.ro