ANALIZA: Cat de mult s-au scumpit alimentele?

Salamul, rosiile proaspete, laptele si merele s-au scumpit cel mai mult in luna martie, comparativ cu decembrie 2019, in timp ce ouale, fasolea, ceapa si malaiul s-au ieftinit, potrivit unei analize realizate de Consiliul Concurentei pe baza datelor din Monitorul Preturilor. 

Astfel, salamul de vara vrac avea un pret mediu de 28,83 lei/kg in data de 23 martie, cu 2,3 lei mai mult decat in decembrie 2019, cu 2,14 lei/kg fata de ianuarie si cu 2,16 lei/kg peste pretul lunii februarie reiese din aceeași analiză. 

Salamul Victoria putea fi cumparat pe 23 martie cu 29,08 lei/kg, in timp ce in decembrie anul trecut pretul era cu 2,01 lei mai putin (27,07 lei/kg). In primele doua luni ale anului, pretul mediu al unui kilogram de salam Victoria era de 28,56 lei/kg, respectiv 27,28 lei/kg.

In cazul carnii de porc, doar cotletul feliat inregistra o crestere cu 86 de bani, de la 20,25 lei/kg in decembrie la 21,11 lei/kg in 23 martie. Restul sortimentelor de carne de porc inregistrau usoare scaderi fata de decembrie 2019, o luna in care consumul acestui produs creste considerabil.

Potrivit analizei, la carnea de pui, singura crestere a fost inregistrata doar la pulpele superioare, de la 12,40 lei/kg in decembrie, la 12,58 lei/kg in 23 martie, restul sortimentelor (pulpe intregi, pulpe inferioare, piept de pui dezosat) consemnand scaderi de pret de pana la un leu.

Laptele de vaca 1,5% UHT avea un pret de 4,95 de lei pe litru in 23 martie, cu 1,01 lei peste valoarea din decembrie 2019, in timp ce in ianuarie pretul era de 4,10 lei, iar in februarie de 4,46 lei.

In ceea ce priveste painea alba, aceasta avea un pret de 1,92 de lei pe unitatea de 300 de grame in 23 martie, fata de 1,40 de lei in decembrie, 1,80 lei in ianuarie 2020 si 1,60 de lei in februarie, iar cea intermediara tot de 300 de grame a consemnat o crestere de la 1,44 lei la finalul anului trecut la 1,92 lei in martie 2020.

De asemenea, uleiul de floarea soarelui avea pe 23 martie un pret de 5,62 lei/litru, fata de 5,32 lei in decembrie si chiar 5,77 lei in februarie, iar un kilogram de orez – 7,51 lei, comparativ cu 7,72 lei in februarie si 7,17 lei in decembrie 2019.

Pe alta parte, malaiul avea un pret mediu de 3,03 lei in 23 martie, mai mic fata de pretul din toate cele trei luni analizate 3,27 lei in decembrie, 3,12 lei in ianuarie si 3,52 lei in februarie, iar pretul pentru oua avea aceeasi tendinta pe toate cele patru categorii de marime analizate (S,M, L, XL). De exemplu, 30 de oua de marime L aveau un pret mediu de 17,83 lei in 23 martie, in decembrie – 18,71 lei, in ianuarie 18,28 lei, iar in februarie 2020 – 17,98 lei.

Fructele și legumele

Pretul merelor Golden a crescut cu un leu pe kilogram din decembrie 2019 pana in martie 2020, acesta ajungand in ziua analizata de Consiliul Concurentei la 4,77 lei/kg.

Rosiile proaspete aveau un pret mediu de 9,29 de lei/kg in data de 23 martie, in crestere cu 2,23 lei fata de decembrie 2019. In ianuarie 2020, un kilogram de rosii putea fi achizitionat cu 7,69 lei, iar in februarie cu 7,73 lei/kg. Pretul cartofilor albi, potrivit analizei, era pe 23 martie de 2,80 lei/kg, fata de 2,65 lei/kg in decembrie 2019, si 2,73 lei, respectiv 2,71 lei/kg in ianuarie si februarie 2020.

Pretul unui kilogram de ceapa galbena era pe 23 martie de 3,06 lei/kg, fata de 3,23 lei/kg in decembrie,3,09 lei in ianuarie si 2,96 lei/kg in februarie, cel al morcovilor proaspeti de 2,49 lei/kg in 23 martie, fata de 2,31 lei/kg in februarie si 2,48 lei in decembrie, iar pentru fasolea boabe era un pret de 10,67 lei/kg, comparativ cu 13,17 lei/kg in februarie, 11,55 lei/kg in ianuarie 2020 si 10,9 lei/kg la finalul anului trecut se precizează în analiza realizată de Consiliul Concurentei pe baza datelor din Monitorul Preturilor.

 

Articol scris de: Daria Diaconiuc

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult