29 septembrie 2021 - 04:24

Ambasadorul SUA, mesaj pentru Oros: ”Produsele romanesti trebuie promovate mai bine!”

Produsele românești trebuie să beneficieze de o promovare mai bună pentru a avea acces sporit pe piața externă, a fost mesajul transmis de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, către ministrul agriculturii, Adrian Oros. Cei doi au avut o întâlnire la sediul MADR, unde au discutat despre transferul de tehnologii agricole și bune practici din SUA cu un deosebit accent pe biotehnologii și infrastructura de irigații, creșterea volumului de export-import între cele doua state și consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului strategic România – SUA.

Șeful MADR i-a transmis ambasadorului SUA că țara noastră este în proces de fundamentare a proiectului privind nevoia de investiție în dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii de irigații și gestionarea apei, pentru a asigura securitatea alimentară a țării noastre. Astfel, România trebuie să profite de fondurile generoase oferite de Uniunea Europeană pentru a moderniza sistemele de irigații, desecare și drenaj, iar schimburile de opinii cu companiile americane care se ocupă cu gestionarea apei reprezintă o experiență benefică pentru noi.

La rândul său, ambasadorul american Adrian Zuckerman a pus în evidență deschiderea țării sale de a împărtăși cu România know-how și tehnologii pentru sectorul agricol, in special dezvoltarea infrastructurii de irigatii si ameliorarea plantelor. Mai mult, acesta a vorbit și despre schimburile comerciale dintre România și Statele Unite, subliniind faptul că țara noastră trebuie să își promoveze mai bine produsele autohtone, pentru ca acestea să pătrundă mai bine pe piața externă.

Colaborarea dintre România și Statele Unite ale Americii se va realiza și pe filieră științifică și academică, unde au fost realizate demersuri privind propuneri de colaborare între instituțiile academice cu profil agricol și veterinar din SUA și universități din Romania. Ministrul Adrian Oros și-a manifestat sprijinul pentru educația și cercetarea în agricultură, precum și dezvoltarea serviciilor de expertiză și cercetare agricolă avansată în universitățile din Romania.

Pentru întreaga discuție dintre cei doi oficiali, consultați comunicatul de presă pe site-ul oficial MADR.