Alexandru Baciu, fermier: ”Prețul grâului nu va fi mai mare de 0,8 lei/kg la recoltat”

pretul graului

Fermierii care preconizează că vor obține recolte mari anul acesta ar trebui să semneze încă de acum contracte pentru cantități considerabile, pentru că presiunea în perioada de recoltare va fi și mai mare, iar prețul grâului va scădea și mai mult, este de părere fermierul Alexandru Baciu.

Fermierul din Călărași spune că nu se așteaptă la un preț mai mare de 0,8 lei/kg la recoltă, de aceea a și semnat deja contracte pentru 2 tone de grâu la hectar. Singura temere care îl ține din a semna pentru cantități mai mari este seceta, în condițiile în care ploile nu prea și-au făcut simțită prezența pe terenurile sale anul acesta.

”Prețul grâului este în scădere, nu va fi mai mare de 0,8 lei/kg la recoltat. (…) Eu am vândut până acum 2 tone de grâu la hectar, cu 1.180 lei/tonă luat din câmp. De când am semnat, a mai scăzut prețul. La mine în zonă nu a plouat deloc, am 5 litri de apă din ianuarie până acum, așa că mi-a fost teamă să semnez pe cantitate mai mare. Plantele sunt mici acum, arată frumos, dar când vor intra în consum, pe măsură ce cresc și se încălzește afară, dacă nu va ploua nu vom face producții mari. Dacă facem 4-5 tone/hectar, dar dacă va fi secetă nu cred că facem nici atât. Am vândut 2 tone și sper ca pe acelea să le fac.

Prețurile vor fi în continuare în scădere. Este foarte mult grâu în celelalte țări, în America și America latină. Și în Europa este grâu, culturile arată bine, în zona de vest a României, unde au fost ploi în toamnă și sunt și acum, va fi grâu foarte mult. De asta vă spun, presiunea pe preț va fi foarte mare la recoltă, nu acum”, a spus Alexandru Baciu în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

YouTube player
Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.