Alerte peste alerte de la meteorologi: România, mușcată de arșiță și lovită de vijelii!

meteo

România se confruntă zilele acestea cu feneomene meteo extreme. Atât canicula, cât și vijelii puternice însoțite de grindină își vor face simțită prezența rând, pe rând, pe întreg teritoriul țării, potrivit unei serii de avertizări emise luni dimineață de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, pentru ziua de luni, 1 iulie, este în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia,  în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova (vezi Harta 1), se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35-37°C, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20°C, caracterizând o noapte tropicală.

Alerte peste alerte de la meteorologi: România, mușcată de arșiță și lovită de vijelii! Meteo meteo
Harta 1 (Sursa: ANM)

O altă avertizare meteo Cod galben, de data aceasta de instabilitate atmosferică, intră în vigoare pe 1 iulie, la ora 20:00 și este valabilă până marți, 2 iulie, la ora 10:00. Astfel, în Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei (vezi Harta 2), vor fi perioade cu ploi torențiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 50-70 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și, izolat, de peste 40 l/mp.

Alerte peste alerte de la meteorologi: România, mușcată de arșiță și lovită de vijelii! Meteo meteo
Harta 2 (Sursa: ANM)

ANM precizează că, pe parcursul zilei de luni, 1 iulie, local vor fi manifestări de instabiliate și în nord-vestul și centrul țării.

O altă alte avertizări meteo Cod galben anunță caniculă și pentru ziua de marți, 2 iulie, în 14 județe și municipiul București (vezi Harta 3). Astfel,în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea continentală și sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35-37°C. Local, minimele nu vor coborî sub 20°C, caracterizând o noapte tropicală.

Alerte peste alerte de la meteorologi: România, mușcată de arșiță și lovită de vijelii! Meteo meteo
Harta 3 (Sursa: ANM)

Totodată, o altă avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică este în vigoare în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 10:00, în nu mai puțin de 35 de județe (vezi Harta 4). Potrivit meteorologilor, în sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu ploi torențiale, intensificări ale vântului, având rafale în general de 50-70 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-40 l/mp și, pe arii restrânse, de peste 50 l/mp.

ANM mai precizează că manifestările de instabilitate atmosferică vor continua pe parcursul zilei miercuri mai ales în centrul și estul țării.

Alerte peste alerte de la meteorologi: România, mușcată de arșiță și lovită de vijelii! Meteo meteo
Harta 4 (Sursa: ANM)
Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.