Germania a anunţat vineri că va intensifica măsurile de prevenire a pestei porcine africane după descoperirea unui caz la mistreţi în Polonia, la 40 de kilometri de graniţa dintre cele două ţări, transmite Reuters.
Boala, care a lovit cu tărie cel mai mare producător mondial de carne de porc – China, își are originea în Africa și s-a răspândit rapid în Europa și Asia. A ucis sute de milioane de porci si a remodelat, practic, piețele globale de carne și furaje.
Aproximativ zece state din UE sunt afectate în prezent de pesta porcină africană, cele mai grave situații fiind în Bulgaria şi România.
Autorităţile de la Berlin au transmis mesaje prin reţelele de socializare, au afişat postere şi au distribuit broşuri în câteva limbi, cerând populaţiei să nu arunce deşeuri alimentare în zonele de graniţă, a anunţat ministrul Agriculturii, Julia Kloeckner.
Deşi mistreţii, a căror carne este populară în Europa, răspândesc epidemia, ea poate fi transmisă, de exemplu, şi dacă sunt aruncate resturi de şuncă sau sos, iar gunoiul este reutilizat de fermieri pentru a hrăni porcii.
Campania de informare a autorităţilor germane se adresează turiştilor, şoferilor de camioane, fermierilor, vânătorilor, celor care ajută la culesul recoltei şi forţelor armate, a explicat Kloeckner.
Aceasta a adăugat că în cazul în care este găsit un mistreţ bolnav în Germania, Guvernul va restricţiona accesul la zona afectată şi va relaxa restricţiile de vânătoare, pentru reducerea numărului de mistreţi.
Conform firmei de consultanţă AMI, exporturile de carne de porc ale Germaniei către China au urcat cu 43% în primele şapte luni din acest an, pe fonduri scăderii efectivelor în statul asiatic din cauza pestei porcine africane.
Germania este cel mai mare producător european de carne de porc.