ALERTA METEO! Cod portocaliu de furtuni si ploi abundente pana sambata

meteo,

Furtuni și ploi abundente în mai multe zone din țară, în următoarele zile! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben și Cod portocaliu valabilă până sâmbătă dimineața în aproape toată țara.

Potrivit meteorologilor, un Cod portocaliu va fi în vigoare în intervalul 8 octombrie, ora 11:00 – 9 octombrie, ora 3:00, în judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna şi în zona de munte a judeţelor Prahova şi Braşov. În aceste zone, va ploua temporar abundent. Cantităţile de apă acumulate în zonele menționate vor depăşi 40 – 70 litri/mp.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, în 18 județe din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Moldova, estul și sudul Transilvaniei și nord-estul Olteniei, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme instabilă. În aceste zone vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi, izolat, 40 – 50 litri/mp.

Meteorologii mai avertizează că un al doilea Cod portocaliu va fi valabil vineri, între orele 3:00 – 21:00, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. În zonele afectate va ploua temporar abundent, iar cantităţile de apă acumulate vor depăşi 40 – 70 litri/mp.

Totodată, în intervalul 9 octombrie, ora 3:00 – 10 octombrie, ora 3:00, judeţe din Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali sunt vizate de o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ.

Aversele torenţiale se vor manifesta în 11 județe, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.