Alba: Centre locale de consultanță pentru atragerea de fonduri europene în zonele defavorizate

români

saracieConducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru a participat la sfârșitul săptămânii trecute la o întâlnire de lucru pentru prezentarea Strategiei de dezvoltare integrată pentru zonele cu mare risc social identificate la nivel național.
La nivelul Cancelariei Primului Ministru au fost propuse trei zone pilot, respectiv Valea Jiului, Roșia Montană și Munții Apuseni în ansamblu, precum și zonele mai sărace și comunitățile marginalizate din Moldova (între Vaslui și Iași). Problemele comune ale acestor zone: foste localități monoindustriale, cu șomaj ridicat, depopulare și îmbătrânire a cetățenilor, au generat o abordare comună pentru rezolvarea problemelor social-economice.
Din acest motiv, de la Cancelaria Premierului, împreună cu Ministerele Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, al Fondurilor Europene și al Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a propus pregătirea și implementarea unei strategii de dezvoltare integrată pentru aceste zone.
La Alba Iulia, întâlnirea de lucru cu decidenții locali din Consiliul Județean Alba, Prefectura Județului Alba, precum și cu reprezentanții instituțiilor care derulează fonduri europene, alături de primarii localităților din zona Munților Apuseni, a fost coordonată de Vasile Dâncu, Vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de Ionel Dancă, consilier de stat al Premierului.
S-a decis ca la nivelul Cancelariei Primului-Ministru va fi constituită o Unitate Guvernamentală de Asistență Tehnică pentru fonduri europene, care va avea subunități în cele trei zone menționate anterior. Rolul acestei structuri este de a sprijini potențialii beneficiari de finanțare pentru identificarea și pregătirea proiecte finanțabile din fonduri europene, prin colaborare și în directă legătură cu proiectele similare din întreaga zonă.
Vicepremierul Vasile Dâncu a anunţat că modul de finanțare a proiectelor va fi ușor modificat, pornind tot de la Instrumentele Structurale care se derulează acum în România. Concret, s-a prezentat modelul prevăzut pentru dezvoltarea Deltei Dunării, prin Instrumentul Teritorial Integrat, care poate avea o aplicabilitate locală și în zonele vizate.
De fapt, se preconizează că în Programele de finanțare existente să existe o anumită alocare bugetară specifică, disponibilă doar zonei respective, prin eventuale call-uri distincte de proiecte. Pentru ca potențialii beneficiari de finanțare să poată să-și pregătească eficient cererile de finanțare, Unitatea Guvernamentală de Asistență Tehnică va coordona cele trei centre locale de consultanță, în care vor activa specialiști locali, cu experiență în pregătirea de proiecte finanțate din fonduri europene. Aceștia vor avea posibilitatea de a discuta direct cu experți desemnați din cadrul Autorităților de Management pentru diferite programe de finanțare europene. În acest fel se preconizează că se va scurta modul de obținere a informațiilor și se vor rezolva mai repede situațiile neclare.
Practic, prin aceste centre de consultanță, potențialii beneficiari de fonduri vor putea fi mai repede și mai clar informați, direct din surse guvernamentale, despre modul cum se pot interpreta anumite cerințe din ghidurile de finanțare. Unitatea Guvernamentală nou creată nu se va substitui celor care pregătesc proiectele, dar va facilita pregătirea acelor cereri de finanțare care aduc cele mai mari beneficii zonei vizate.
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.