Al Bano merge cu tractorul la Roma să protesteze alături de fermieri!

Al Bano

Cunoscutul cântăreț italian Al Bano este trup și suflet alături de fermieri și are de gând să meargă cu tractorul său la proteste, la Roma, scrie Il Messaggero, citând Corriere della Sera.

Puțină lume știe că Al Bano deține și o fermă de 150 de hectare cu viță-de-vie și plantații de măslini. unde se implică atunci când nu este plecat la concerte.

„Dacă nu aș fi cântăreț, dacă nu mi-aș duce afacerile cu concerte, nu m-aș implica, aș fi un fermier înfometat”, a declarat Al Bano pentru Corriere della Sera, sâmbătă, la Paris, unde se pregătea să mergă să cânte la o ptrecere privată.

Cântărețul spune că pentru fermieri este din ce în ce mai greu să reziste în condițiile în care costurile lor de producție devin din ce în ce mai mari, iar încasările sunt unele neglijabile.

„Pentru un kilogram de radicchio (o varietate de salată roșie – n.r.) producătorul primește o mizerie, poate 50 de cenți, dar la vânzarea cu amănuntul ajunge să coste până la trei euro”, dă un exemplu Al Bano.

Cântărețul spune că nu și-ar dori ca furia fermierilor să „debordeze în mod francez, așa cum sa întâmplat cu «vestele galbene»”, iar „Uniunea Europeană și Italia să deschidă ochii asupra unei realități dramatice”, pentru că munca în agricultură este una foarte grea și supusă mereu riscurilor.

„Aș vrea ca cei care legiferează fără să știe nimic despre agricultură, care decid în interiorul birourilor lor, să vină să lucreze la mine ceva timp, nu spun un an, câteva luni. ar fi suficient”, a mai spus Al Bano, care a ținut să facă un și anunț: „Dacă sunt liber, poate voi fi la Roma săptămâna viitoare. Cu tractorul”.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.