Ajutor MADR pentru crescatorii cu pana la 91 de vaci. Cuantumul pentru fiecare categorie

fermele zootehnice

Ajutor pentru crescătorii de bovine care dețin mai puțin de 91 de vaci! După ce inițial, proiectul publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în dezbatere publică stipula ca ajutorul să fie acordat fermierilor care dețin până la 100 de vaci, în urma negocierilor purtate de liderii din zootehnie cu reprezentanții MADR, pragul a scăzut la 91 de vaci. 

Sumele vor fi acordate prin Măsura 21 – Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) ca răspuns la epidemia de coronavirus.

Potrivit documentului publicat de MADR, sprijinul are în vedere atenuarea problemelor legate de lichididăți care periclitează continuitatea activităților agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură, dar mai ales în sectorul zootehnic – cel mai afectat de impactul COVID-19. Astfel, prin această măsură vor fi sprijiniți fermierii afectați de pandemie, pe bază de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei.

În urma negocierilor purtate de reprezentanții crescătorilor de bovine cu oficialii MADR, sumele au fost modificate astfel:

  • 5-10 UVM – fermierii primesc 1000 euro sau 750 euro
  • 11-20 UVM – suma propusă inițial de 2000 euro va crește la 2750 euro
  • 21-30 UVM – suma propusă inițial de 3000 euro va crește la 3750 euro
  • 31-40 UVM – suma propusă inițial de 4000 euro va crește la 4500 euro
  • 41-50 UVM – fermierii primesc 5000 euro
  • 51-60 UVM – fermierii primesc 6000 euro
  • 61-91 UVM – fermierii primesc 7000 euro

Pentru a fi eligibili să primească acest ajutor de la MADR, fermierii solicitanți trebuie sa fie fermieri activi conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale și să fie înregistrați la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020. Solicitanții dețin minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minim 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA. Solicitanții nu pot primi sprijin decât o singură dată în cadrul acestei măsuri prin PNDR 2014-2020. Fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin, trebuie sa aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

4 răspunsuri

  1. Cred ca cel mai bine era sa fie acordate aceste sume ,pentru laptele livrat la unitati de procesare,

    1. De ce spuneți asta??? Pe ine personal la Focșani-Vrancea ne-au înțepat cu 40.000 mii lei (400 mil. vechi)… Spuneți-mi dacă cineva mai are curaj să dea laptele la Vranlact-Focșani.

  2. De când intra ordonanata. Se aplica pentru toți fermieri caee detun de la 5 vaci in sus. Se aplica oe toata tara si din ce data?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.