Ajutor de stat plătit de APIA pentru fermieri – Cererile se depun ACUM

rural invest

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 1 noiembrie 2021 inclusiv (31 octombrie fiind zi nelucratoare), fermierii pot depune cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 iulie – 30 septembrie 2021 (trim. III al anului 2021).

Cererile se depun la Centrele Județene ale APIA, respectiv al Municipiului București, de către administrator / reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul / reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate,
    aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9;
  • copie a facturilor / bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Direcția pentru Agricultură Județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă
    perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  • situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificări ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

Cererile pot fi transmise de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc) / servicii poștale / depuse direct la sediul Centrului judeţean unde este depusă cererea de acord de finanţare.

Documentele transmise vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Conform HG. 1051/2021 privind modificarea art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014, Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2021 este de 569.039 mii lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2021.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture