Ultimele modificări privind schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

APIA

În ședința Guvernului din data de 2 octombrie 2021 a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile  HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

Prin prezentul act normativ, schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor se prelungește până la data de 31 decembrie 2022.

Astfel, se urmărește acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.

Cererile inițiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.

Suma care va fi alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru plata ajutoarelor de stat în anul 2022, se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, după adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2022.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.