AgroMeteo: ANM anunta ploi! Vezi rezerva de umiditate si situatia culturilor agricole

meteo

Caracteristici meteorologice: 29 – 30 Aprilie 2020
Perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în aproape toatã ţara cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp, pe suprafețe restrânse cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. . Temperatura medie diurnã a aerului se va situa între 9…21°C, abaterile termice pozitive fiind de 1…7°C, în aproape toatã ţara, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Temperatura maximã a aerului va fi cuprinsã între 13…28°C, la nivelul întregii ţãri.
Temperatura minimã a aerului se va încadra între 5…11°C, pe întreg teritoriul agricol al ţãrii.
La adâncimea de 5 cm în sol, temperatura medie diurnã se va încadra între 10…22°C, favorabilã efectuãrii însãmânţãrilor de primãvarã, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-rãsãrire) la culturile înfiinţate pânã în prezent.

Regimul pluviometric
Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin ploi sub formã de aversã, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, în aproape toatã ţara. Totodatã, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate din punct de vedere agricol, iar local vor fi condiţii de producere a grindinei.

Caracteristici agrometeorologice
În cultura grâului de toamnã, pe adâncimea de sol 0-100 cm, se vor înregistra deficite de umiditate (secetã pedologicã moderatã, puternicã şi extremã), în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei. Izolat în nordul Olteniei, rezerva de apã din sol se va situa în limite satisfãcãtoare.
Rezerva de umiditate din sol în stratul 0-20 cm (ogor), se va încadra în limite scãzute (secetã pedologicã moderatã) şi deosebit de scãzute (secetã pedologicã puternicã şi extremã), în Moldova, Dobrogea şi Crişana, pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia, Banat şi Transilvania, izolat în estul Olteniei şi nordul Maramureşului. Gradul de aprovizionare cu apã a solului va prezenta valori satisfãcãtoare, în cea mai mare parte a Olteniei, local în nordul, nord-vestul, centrul şi sudul Transilvaniei, sudul şi vestul Munteniei, izolat în vestul Banatului.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, atât la culturile agricole, cât şi la speciile pomi-viticole, ritmurile vegetative ale plantelor se vor desfãşura normal, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfãcãtoare cu apã a solului. De asemenea, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi pe ansamblu bună şi medie în semănãturile efectuate în perioada optimă, respectiv medie şi slabă în culturile înfiinţate tardiv şi pe arealele cu deficite de apã în sol.
Orzul şi grâul de toamnã vor înregistra înfrãţirea (70-100%) şi alungirea paiului (10-100%), la nivelul întregii ţãri.
În sudul şi sud-estul teritoriului agricol, la rapiţã va fi posibilã declanşarea fazei de înflorire (10-20%), iar în restul zonelor de culturã se vor semnala alungirea tulpinii şi apariţia inflorescentelor (10-100%).
La pomii fructiferi se vor continua creşterea frunzelor/lãstarilor, înflorirea şi legarea/dezvoltarea rodului, în cea mai mare parte a plantaţiilor.
Viţa de vie va parcurge înmugurirea, dezmugurirea, precum şi creşterea frunzelor la soiurile de masã, în toate podgoriile.
Floarea-soarelui şi porumbul semãnate pânã la aceastã datã se vor afla la germinare şi rãsãrire, extinzându-se suprafeţele agricole însãmânţate.
În principalele bazine specializate, la sfecla de zahãr şi cartoful pentru consum se vor înregistra primele faze de vegetaţie, continuându-se totodatã lucrãrile de plantat.
În zilele fãrã precipitaţii, lucrãrile agricole de sezon (pregãtirea patului germinativ, semãnatul/plantatul culturilor de primãvarã, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi, fertilizãri, erbicidãri, etc,) se vor efectua pe ansamblu în condiţii bune.

RECOMANDÃRI DE SPECIALITATE:

  • Pregãtirea patului germinativ şi efectuarea lucrãrilor de semãnat/plantat la culturile de primãvarã (floarea-soarelui, porumb, cartof);
  • Aplicarea îngrãşãmintelor minerale complexe la speciile de toamnã;
  • Administrarea tratamentelor fito-sanitare în culturile de câmp şi speciile pomi-viticole.
Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.