Agricultura, printre prioritățile celei de-a doua rectificări bugetare

guvern_novGuvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din acest an, ce include alocări financiare suplimentare, cu prioritate pentru sănătate, investiții, agricultură, politici și programe finanțate prin bugetele administrației publice locale. 
Rectificarea a avut în vedere păstrarea echilibrului macroeconomic și a țintei de deficit bugetar la nivelul de 2,8% din PIB în termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA.
Rectificarea bugetară a avut în vedere redistribuirea unor fonduri care nu mai pot fi cheltuite până la sfârșitul anului 2016, în scopul asigurării finanțării unor programe și politici publice aflate în derulare.
Proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 se majorează cu 1,02 miliarde lei.
Bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este suplimentat prin această rectificare bugetară cu 1,09 miliarde de lei. De menționat că pe lângă această sumă alocată la rectificare, în luna noiembrie au mai fost asigurate resurse suplimentare în valoare totală de 1,7 miliarde lei pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin redistribuiri de sume de la alți ordonatori principali de credite, în conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016.
Cele 1,7 miliarde lei alocate suplimentar ministerului din redistribuiri vor fi utilizate pentru plățile în avans aferente schemelor de plăți directe finanțate din Fondul European pentru Garantare Agricolă (FEGA) pentru campania agricolă din 2016, care se acordă în proporție de 69% din cuantumul unitar al acestora, în limita sumei de 3,8 miliarde lei (echivalentul a aprox. 850 milioane euro).
Banii alocați prin ordonanța de rectificare bugetară vor permite începerea la 1 decembrie a unor plăți finale aferente acelorași scheme de plăți directe, în limita sumei de 1,09 miliarde lei (echivalentul a aprox. 250 milioane euro), reprezentând diferența de 31% din cuantumul unitar al acestora. Realizarea acestor plăți de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la sfârșitul acestui an, în valoare totală de 4,89 miliarde lei, va asigura atingerea unui grad de utilizare de 56% din plafonul financiar de 7,9 miliarde lei (echivalentul a 1,773 miliarde euro) alocat de Comisia Europeană plăților directe pentru anul de cerere 2016.
Pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, aflat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se asigură 1,255 miliarde de lei, sume care vor acoperi plățile necesare până la finalul acestui an pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finanțarea Acordului de împrumut ‘Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori’. Suma va fi folosită pentru închiderea proiectului finanțat din credite externe rambursabile.
La bugetele locale sunt alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale. Banii vor fi folosiți astfel:
— 170 milioane lei pentru cheltuieli de personal aferente unităților de învățământ preuniversitar,
— 14,7 milioane lei pentru programul-pilot ‘Masa caldă’,
— 101,5 milioane lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului,
— 74,7 milioane lei pentru centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap,
— 392,3 milioane lei pentru plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap,
— 4,1 milioane lei pentru programul ‘fructe în școli’,
— 6,9 milioane lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale,
— 938,3 milioane lei sume pentru echilibrarea bugetelor locale.
 
 
 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture