Agricultura ecologică aduce profituri importante, aproape duble!

România

Culturile realizate prin agricultură ecologică se pot vinde la prețuri semnificativ mai mari decât cele realizate prin agricultură con­ven­ţională, iar acesta ar putea fi argumentul determinant prin care tot mai mulți fermieri pot fi convinși să treacă prin procesul de conversie, a declarat Vlad Popescu, CEO al Noro­fert, în emisiunea ZF Investiţi în Ro­mânia!

„Să luăm preţurile din piaţă de acum: dacă floarea-soarelui convenţională merge undeva la 1.800-2.000 de lei pe tonă, depinde de recoltare, cea ecologică poate ajunge şi la 3.000-3.200 de lei pe tonă. E o diferenţă semnificativă între ecologic şi convenţional. Fireşte că depinde de an şi de nevoia din piaţă care se schimbă de la sezon la sezon, preţul poate varia, dar pentru anul acesta avem o diferenţă foarte bună între convenţional şi ecologic la preţ”, a arătat Vlad Popescu.

Doar la grâu, în 2021, diferenţele dintre preţul culturilor obţinute prin agricultură ecologică versus convenţională sunt mici, de doar 10-20 de euro pe tonă, însă, în opinia șefului executiv al Norofert, este vorba despre un an atipic. 

„Este fără precedent în ultimii ani şi asta se datorează unei cereri mai reduse în ultimul timp pentru grâu ecologic. În schimb, pe oleaginoase, rapiţă şi floarea-soarelui au fost diferenţe foarte bune, de aceea culturile de oleaginoase au fost mult mai profitabile anul acesta. Mulţi fermieri au preferat să vândă grâul convenţional în loc de ecologic şi este mult mai simplu din punct de vedere ecologic”, a explicat Vlad Popescu. 

În România, suprafaţa cultivată în sistem ecologic în 2020 a fost de 470.000 de hectare, adică 3% din suprafaţa agricolă totală.

Ţintele stabilite la nivelul Uniunii Europene vizează ca 25% din suprafaţa agricolă totală a blocului european să fie cultivată în sistem ecologic, însă nivelul este unul îndrăzneț după părerea lui Popescu.

„Este o cifră ambiţioasă, să nu spunem optimistă. În România cred că vom ajunge la 10%, dar cred că nu mai devreme de doi-trei ani, iar asta doar cu stimulente foarte bune din partea guvernului şi din partea UE. Fără o strategie foarte bine pusă la punct a ministerului Agriculturii nu cred că vom sări de 10% în următorii ani”, a arătat CEO-ul Norofert. 

Conversia la agricultura ecologică durează doi ani pentru a curăţa terenul de chimicale și reziduri care probabil existau acolo în urma agriculturii convenţionale. În acest timp trebuie aplicate doar culturi ecologice, însă cultura obţinută nu poate fi vândută drept ecologică.

Cu toate acestea, statul şi Uniunea Europeană compensează această „pierdere” printr-o subvenţie mai mare la hectar, care se dă doar pentru etapa de conversie. Aceasta ar ajunge la peste 290 de euro per hectar, astfel că fermierii pot obţine în unele cazuri un profit puţin mai mare decât la agricultura ecologică.

„Cred că atunci când explici cum trebuie unui fermier atât avantajele, cât şi provocările care apar în agricultura ecologică, vede un plus şi încearcă cu o suprafaţă mai mică la început. În general, fermierii pe care i-am convins noi să meargă către ecologic şi-au mărit suprafeţele an de an”, a mai arătat Vlad Popescu.

Desigur, există și provocări, iar una dintre acestea ţine de lipsa unor soluţii de erbicidare. 

„Când vorbim de buruieni, în afară de rotaţia culturilor şi de intervenţie mecanizată au apărut multe utilaje pentru agricultură ecologică cu intervenţie mecanizată asupra buruienilor. Sunt multe startup-uri care au început să investească mult în combaterea buruienilor prin tot felul de metode inovative, laser, flăcări, chiar şi curent electric. (…) Asta ar fi principala problemă când migrezi spre ecologic, lipsa oricărui erbicid cu care să poţi interveni în cultură”, a explicat CEO-ul Norofert. 

În ceea ce privește temerea că agricultura ecologică aduce producţii mai mici la hectar, aceasta a început să îşi piardă justificarea în ultimii ani, odată cu evoluţia tehnologiei. 

„Diferenţele au ajuns să fie foarte mici, undeva la 3-5% cu tehnologia corespunzătoare. Pe măsură ce vor trece anii, diferenţele dintre convenţional şi ecologic, ca productivitate și calitate a recoltelor, vor fi insignifiante şi vor exista foarte mari avantaje pentru intrarea în ecologic”, a explicat Vlad Popescu.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.