Agricultorii sunt disperati, mistretii le DISTRUG culturile! Ce spune MADR?

Fermierii se confrunta ani la rând de atacul porcilor mistreți, în special la cultura de porumb. Vasile Paraschiv, fermier din Ialomița, a povestit pentru AGRO TV, probleme pe care le are în culturile sale agricole.

„Am sol de 30 de hectare care, după ce am semănat, mistreții au distrus-o în totalitate. Și în celelalte sole, porcii mistreți atacă fără temeri. Sperăm că se va da liber la vânătoare de acești porci mistreți, care dincolo de pagubele noastre, transmit și pesta porcină. (…) Nu am înțeles niciodată cu fondul de vânătoare! Ești pe terenul meu, pe culturile mele, eu îți hrănesc animalele care fac parte din fondul tău de vânătoare și eu nu primesc nimic! Cei din fondul de vânătoare plătesc niște bani de undeva? Că ar trebui să vină banii și către noi”, spune fermierul Vasile Paraschiv.

George Scarlat, secretar de stat la MADR a declarat în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport” că sunt sesizări făcute la Ministerul Agriculturii. „Noi am scris către Autoritatea care are atributul vizavi de tot ceea ce înseamnă faună cinegetică și mă refer aici la Ministerul Mediului.  Ministerul Agriculturii nu poate oferi despăgubiri pentru pagubele pentru care este responsabil alt minister, cel al Mediului”, spune George Scarlat.

Secretarul de stat face apel la formele asociative și reprezentanții fermierilor să participe la dezbaterea publică referitor la un proiect de lege care poate fi accesat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. La rubrica Transparență, meniul: Proiecte de acte normative este supus consultării publice proiectul de Ordin privind aprobarea cotelor de recoltă pentru speciile de faună de interes cinegetic la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 15 mai 2020 – 14 mai 2021, accesibil pe site-ul mmediu.ro.  

Pentru sectorul vegetal, soluția este ca mistreții să fie împușcați conform legii vânătorii, și anume 0,5 exemplare pe hectar. Dacă fermierii ne solicită ceva în mod direct, Ministerul Agriculturii vine în întâmpinare și stă la dispoziția fermierilor, dar acest lucru legat de mistreți nu intră în responsabiliatea Ministerului Agriculturii. Noi am ridicat problema mai departe, am discutat cu Ministrul Mediului. Din analiza lor,  sunt aproximativ 81 de mii de exemplare la nivel național, dar cred că sunt ceva mai mult.  Ministerul mediului a spus că cel puțin anul acesta doresc o cotă de 40.000 de capete.  Când, cum, cine va face? Aceste responsabilități aparțin Ministerului de Resort”, a declarat George Scarlat pentru AGRO TV.