8 decembrie 2021 - 15:41

Agricultorii fug de inteligența artificială

6 din 10 companii europene agroalimentare nu utilizează nicio soluție oferită de inteligența artificială (AI – engl. artificial intelligence), potrivit experților în tehnologie alimentară reuniți anul acesta la summitul Food 4 Future (F4F) din Bilbao.

„Sunt IMM-urile agroalimentare europene pregătite pentru adoptarea inteligenței artificiale?”

Aceasta este întrebarea la care Carmen Galindo, Manager de proiect la EIT Food South, Antonio Vicente, CEO la AI Talentum, și Idoia Olabarrieta, cercetător principal la AZTI, au răspuns într-o masă rotundă organizată în cadrul Food 4 Future. Organizat anual în Bilbao Exhibition Centre, acest Summit a avut loc în perioada 15-17 iunie 2021 pentru a prezenta cele mai noi tehnologii, soluții și sisteme de automatizare care transformă industria alimentară.

În urmă cu un an, EIT Food a lansat un sondaj pentru a analiza nivelul digitalizării IMM-urilor agroalimentare din toată Europa. Acest studiu s-a bazat pe colaborarea a 474 de companii care activează în sectorul alimentar și al băuturilor în mai multe țări europene, cum ar fi Franța, Spania, Germania, Italia și Polonia.

Majoritatea companiilor participante sunt IMM-uri și sunt clasificate în „Sectorul de fabricație alimentară”, activitatea lor fiind centrată pe transformarea produselor alimentare în ingredient. Restul companiilor incluse în studiu aparțin categoriei „Fabricarea produselor proaspete”, deoarece lucrează la conservarea produselor agricole sau la transformarea acestora în alimente comestibile.

IMM-urile sunt mai predispuse să investească în noi instrumente și să îmbrățișeze transformarea digitală, dar este încă un drum lung de parcurs pentru a atinge acest obiectiv. Accentul principal al sondajului s-a bazat pe aflarea nivelului real de adoptare a instrumentelor bazate pe inteligența artificială în industrie. Prin urmare, sondajul a fost structurat în patru categorii, pentru a colecta informații mai precise:

  • Care este nivelul de înțelegere despre inteligența artificială din sector?
  • Cum sunt culese, stocate și analizate DATE în diferitele etape ale lanțului alimentar?
  • Ce tip de tehnologii utilizează deja companiile?
  • Care sunt barierele și factorii determinanți pentru adoptarea AI?

Potrivit rezultatelor sondajului, nivelul de pregătire al IMM-urilor pentru adoptarea AI depinde de înțelegerea de care dau dovadă membrii consiliului lor de administrație. Conducerile companiilor cu nivel de venit mai mare înțeleg mai bine ce este inteligența artificială și ce poate oferi aceasta afacerii lor. Majoritatea companiilor înțeleg modul în care pot beneficia de inteligența artificială la nivel de produs, totuși, când vine vorba de beneficiile AI în domeniile de afaceri, cum ar fi gestionarea resurselor umane, concluziile arată că sunt încă necunoscute pentru multe dintre companii și există încă multă muncă de făcut pentru ca acestea să adopte soluțiile oferite de inteligența artificială.

Mai mult, peste două treimi din industrie colectează și stochează date într-un fel sau altul. Majoritatea datelor colectate sunt stocate în Microsoft Excel și în sistemele de planificare a resurselor întreprinderii, dar cu un nivel scăzut de consolidare, ceea ce duce la un procent de 50% din date care nu sunt analizate de către companii. Prin analiza încrucișată a datelor, s-a descoperit că nivelul de pregătire pentru adoptarea AI al unei companii depinde în mare măsură de impactul pe care l-ar putea avea inteligența artificială pentru afacerea lor. Prin urmare, companiile care percep beneficiile sunt cele care investesc mai multe eforturi și resurse în colectarea și analiza datelor și în adoptarea metodelor necesare pentru implementarea acestora.

În plus față de cele menționate mai sus, rezultatele arată că 61% dintre companiile care înțeleg beneficiile pe care le oferă inteligența artificială au plasat deja unele tehnologii bazate pe AI, cum ar fi roboții sau tehnologiile de detectare.

Cu toate acestea aproape 60% dintre respondenții sondajului au declarat că nu folosesc tehnologii AI sau chiar nu au mijloace necesare sau procese în derulare pentru a o adopta.

În astfel de condiții, întrebarea care se pune este ce direcție va lua această situație în viitor? Realitatea este că doar 12% dintre IMM-uri intenționează să investească în tehnologii AI pe termen scurt. Mai îngrijorător este faptul că mai mult de jumătate dintre ele nu au un plan, iar restul nici măcar nu au luat o decizie cu privire la acesta.

În cele din urmă, este demn de remarcat faptul că barierele de top care împiedică adoptarea mai largă a tehnologiilor AI sunt legate de personal: mai puțin de 5% dintre angajați înțeleg modul în care inteligența artificială ar putea aduce beneficii afacerii lor. În plus, cei cu profiluri relevante, cum ar fi inginerii de date sau arhitecții de date, sunt puțini pe piața forței de muncă și dificil de angajat. Alte bariere care trebuie evidențiate sunt legate de lipsa investițiilor și a preocupărilor în privința securității datelor

Participanții la masa rotundă au concluzionat din toate cele menționate anterior că firmele din domeniul agroalimentar ar trebui să se concentreze mai mult pe interconectivitate, strategie și educație. „Doar prin conectivitatea lanțului complet se poate construi un proces intelligent. O mentalitate strategică, capabilă să gândească pe termen lung, este necesară pentru a profita din plin de beneficii. Numai printr-o educație care vizează toate părțile interesate ale lanțului transformarea digitală poate deveni realitate” a arătat CEO-ul AI Talentum, Antonio Vicente.

După toate explicațiile și concluziile extrase din sondaj, amfitrionii Galindo, Vicente și Olabarrieta au împărtășit publicului mai multe proiecte la care au lucrat în care au fost implementate tehnologiile AI, printre acestea numărându-se IFishCan, SAIFE și T-Food.