AFM merge mai departe cu ”Rabla pentru tractoare”! Ce s-a schimbat în Ghid

fermieri un tractor pe ferma rabla pentru tractoare, fermierii români

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) se pregătește de lansarea programului Rabla pentru tractoare, care însă nu va mai avea loc anul acesta, așa cum anunțase inițial instituția, ci la începutul anului 2025.

Potrivit conducerii AFM, Rabla pentru tractoare va fi lansat odată cu programele Rabla Clasic și Rabla Plus, imediat după aprobarea legii bugetului pentru anul 2025.

”Momentan mai avem două zile de clarificări pentru dealerii validați, procedăm exact ca la Casa Verde Fotovoltaice și Rabla, avem o listă cu dealeri pe care noi o vom publica pe site-ul instituției. După ce vor trece aceste două zile, vom publica pe site-ul instituției o listă cu dealerii validați, iar persoanele fizice interesate de program se vor duce și se vor înscrie la aceștia. Lansarea sesiunii va avea loc anul viitor, imediat după aprobarea bugetului, odată cu Rabla Clasic și Plus”, a precizat Adrian Corbu, vicepreședinte AFM, într-un interviu la DCNews.

Potrivit reprezentantul AFM, va fi făcută și o modificare semnificativă în ghidul de finanțare, în privința perioadei în care beneficiarii vor fi obligați să țină tractorul achiziționat în fermă. Aceștia nu vor avea voie să vândă tractorul timp de 3 ani, spre deosebire de perioada de 1 an, care fusese anunțată inițial.

Citește și: Ministrul agriculturii, despre ”Rabla pentru tractoare”: Sunt foarte multe reclamații

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

17 comentarii

  1. LASATI OAMENII SA MUNCEASCA LINISTITI.DACA S AU DAT NISTE NORME LA INCEPUT RESPECTATILE.DACA MODIFICATI DATI AFARA TOTI ABRAMBURICII CARE AU LUCRAT LA PROGRAM .FACETI LEGI SIMPLE SI RESPECTATILE .DATI EXEMPLU DE EUROPENI.

    • Foarte bine că se înăspresc condițiile atat pt cumparatori cât mai ales pt dealeri!
      Asteptăm cu brațele deschise, macar ca pe primavară sa le putem achiziționa!

    • Avem nevoie detractoare sa muncesc pământul nu cum fac uni pentru bisnis, oua la tarani ne trebuiesc cu adevarat.Acus trebuie sa iesim la cîmp.

  2. Buna ziua
    Va-s ruga sa nu mai procedati ca la programele anterioare, gen fotovoltaice, fiinca dealerii cei mai avantajati sa incarce cei mai multi beneficiari, vor fi cei ce vor cauta sa cumpere programe de introducere rapida si va fi o fuga a dealerilor dupa cei mai buni programatori. Va fi in dezavantajul fermierilor fiinca tot ei vor plati aceste cheltuieli, in final. Ar trebui cautat ca dealerii sa poata introduce cate un singur beneficiar intr-o unitate de timp prestabilita

    • Bun, așteptăm validarea o dată, dar unde sa ne mai înscriem? Că deja nu mai primesc documente dealerii…au sute de ceri documente încărcate…au depus și Ciurila și Burila….au depus cate 2-5 dosare de familie…și altul care a depus unul singur, nu mai au loc de ceilalți…..din punctul meu de vedere dealerii înscriu pe cine vor ei…și nu-mi se pare normal… trebuie sa avem posibilitatea verificării înscrierii.

  3. Salutare . Este ok sa fie pe perioada . Era ok sa se impună și adeverințe Apia ,sa se ceara și suprafața eligibilă muncii unui tractor. O sa participe și cei cu 500 m de legume la proiect și cei care au nevoie într-adevăr de tractor nu o sa se incadreze. Că de obicei cele mai proaste decizii luate la repezeală de un guvern incompetent.

    • Eu legume vreau sa fac și am nevoie de un tractor mic cu utilajele aferente pentru aia cu sute de hectare tot sau dat fonduri

    • Poate cei care lucrează pe suprafața mică sunt mai eficienți decât cei care lucrează ha întregi!
      La asta nu te-ai gândit?
      De exemplu noi lucrăm 4000 mp și chiar ne lipsește un tractor de 25 de cai.
      Înainte să mai faci genul ăsta de comentarii gândește de două ori!!
      Dar așa suntem noi românii,cei mai vestiți părelologi din lume!

  4. Cum sa dai un tractor unei persoane care are 2000 mp și atestat de producător eliberat acum o luna sunt persoane care sunt angajați la unele ferme agricole care nu au avut atestat de producător și suprafața de teren și sunt înscriși toții angajații să se ceară la dosar și balanta apia pe ultimii 3 ani

  5. Vreau sa achiziționez un tractor nou prin programul rabla ,ma interesează condițiile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.