AFIR, schimbări de ULTIMĂ ORĂ privind DR-30 – Instalarea tinerilor fermieri

fonduri europene, o nouă subvenție în zootehnie instalarea tinerilor fermieri tinerii fermieri micii fermieri, ajutor de minimis instalarea tinerilor fermieri finantare subventii, fondurile europene, APIA, AFIR, micii fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat azi o serie de clarificări în ceea ce privește linia de finanțare DR-30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.

Agenția a luat aceste măsuri pentru a simplifica procesul de depunere a cererilor de finanțare, precum și pentru evaluarea acestora de către inspectorii AFIR.

Astfel, o clarificare vine la criteriul de selecție 6.2 „Combaterea biologică a dăunătorilor/ polenizare biologică”. Aici a fost eliminată cerința ca minimum 10% din valoarea sprijinului să fie investită în acțiuni de combatere biologică a dăunătorilor/ polenizare biologică.

Totodată, AFIR a corectat o eroare la criteriul de selecție 6.3. Astfel, se consideră îndeplinit criteriul dacă prin Planul de afaceri sunt prevăzute investiții aferente economiei circulare SAU utilizarea energiei din surse regenerabile (ex. sisteme de încălzire care utilizează surse regenerabile precum: biomasă, pompe de căldură, energie solară etc.) SAU sisteme de irigare prin picurare independente energetic etc.

De asemenea, AFIR precizează să sunt eligibili pentru instalarea tinerilor fermieri solicitanții care figurează cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanțare, cu terenuri şi/ sau animale înregistrate în ANSVSA/ ANZ/ Registrul Agricol (în cazul păsărilor şi animalelor mici necrotaliate), dacă pentru activitatea agricolă NU AU BENEFICIAT VREODATĂ DE NICI UN SPRIJIN DIN FONDURI EUROPENE – finanțare PNDR 2020, din tranziția PNDR 2021 – 2022 sau prin subvenția APIA.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.