AFIR: Plăți de 7 miliarde EURO în conturile beneficiarilor PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a aprobat și a efectuat până în prezent plăți de 7 miliarde € către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, gradul de absorbție al PNDR 2020 a ajuns la peste 71%.

 
Din totalul fondurilor nerambursabile plătite, peste 3,6 miliarde € au fost efectuate pentru proiectele de investiții în mediul rural, pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, pentru acțiunile și investițiile Grupurilor de Acțiune Locală, pentru investiții de reducere a efectelor dezastrelor naturale.
 
Prin APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, au fost efectuate plățile compensatorii către fermieri în valoare totală de peste 3,3 miliarde €.
 
„Contextul actual, epidemiologic, economic, dar și condițiile naturale precum seceta, au adăugat o complexitate foarte mare demersurilor pe care AFIR le-a avut de făcut pentru a asigura o absorbție totală a fondurilor nerambursabile. Ținta de plăți asumată de către AFIR pentru 2020, în perspectiva unui an fără situații de forță majoră sau criză climatică, a fost în octombrie 2019, de 1 miliard de euro. Agenția a reușit nu doar să îndeplinească acest obiectiv, dar l-a și depășit, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea și profesionalismul atât al beneficiarilor PNDR 2020, cât și al experților AFIR de la nivel central, regional și județean”, a ținut sa precizeze Mihai Moraru, directorul general AFIR.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole