AFIR a publicat listele cu fermieri și procesatori selectați pentru finanțare. Peste 154 de milioane de euro!

AFIR, finanțări instalarea tinerilor fermieri

Nu mai puțin de 183 de fermieri și procesatori au fost selectați de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru o finanțare ce însumează peste 154 de milioane de euro.

Astfel, AFIR a publicat lista viitorilor beneficiari ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 care au solicitat finanțare în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 4.1 (pachetul 4.1.5), în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 4.2 (plante proteaginoase) și în etapa a III-a, 2022, a submăsurii 6.3 (zona montană), se arată într-un comunicat al Agenției remis joi redacției AgroTV

În urma procesului de evaluare și de selecție a cererilor de finanțare depuse online în cea de-a treia etapă a sesiunii deschise pentru submăsura 4.1 (Investiții în exploatații agricole), au fost selectați pentru finanțare 165 de fermieri care s-au încadrat la pachetul 4.1.5 (investiții în zootehnie – producție primară, condiționare și marketing). Pentru acești fermieri s-au alocat din PNDR o sumă în cuantum total de aproximativ 139 milioane de euro.

Potrivit reprezentanților AFIR, în cadrul aceleiași etape a sesiunii, au fost depuse 237 de cereri de finanțare (în valoare de 191 de milioane de euro), din care, pe lângă cele 165 de cereri selectate pentru finanțare, au fost declarate eligibile și alte 17 cereri, dar fără finanțare, din cauza epuizării fondurilor disponibile. Alte 53 de cereri de finanțare nu au îndeplinit condițiile pentru a fi declarate eligibile (49 proiecte sunt neeligibile și 4 neconforme) și alte două cereri au fost retrase.

AFIR a publicat, de asemenea, Raportul de selecție lunar pentru etapa a III-a, 2022, a submăsurii 4.2 (Sprijin pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/ marketingul produselor agricole) pentru plante proteaginoase. Pentru investițiile în procesarea, au fost selectate 18 proiecte în valoare de 15,7 milioane de euro, cu care AFIR va încheia în perioada următoare contracte de finanțare. În total, în această etapă, au fost depuse și evaluate de către experții AFIR 36 de proiecte însumând peste 33 de milioane de euro, din care, suplimentar celor 18 proiecte selectate, 7 proiecte au fost declarate eligibile fără finanțare, 7 cereri de finanțare au fost declarate neeligibile, iar 4 proiecte au fost retrase de către solicitanți.

În același timp, AFIR a publicat și Raportul de selecție lunar aferent etapei a III, 2022, a submăsurii 6.3 (Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici) din zona montană. Având în vedere solicitările de finanțare depuse și aprobate, fondurile disponibile au fost epuizate integral și astfel că, după finalizarea procesului de evaluare a tuturor celor 119 cereri de finanțare depuse în această etapă, 81 de proiecte, în valoare de 1,2 milioane de euro, au fost declarate eligibile fără finanțare, și alte 34 de proiecte au declarate neeligibile, 2 neconforme și 2 au fost retrase.

Toate rapoartele de selecție sunt documente publice și poate fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând www.afir.info – Rapoarte de selecţie.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.