AFIR avertizează: OFERTE ÎNȘELĂTOARE de bunuri și servicii prin FEADR!

AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) atrage atenția potențialilor beneficiari Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) că există pe piață oferte înșelătoare ale unor agenți economici care folosesc elementele de identitate ale Agenției pentru a induce în eroare publicul că sunt acreditate din partea AFIR sau sunt asociate cu instituția.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale solicită persoanelor fizice și juridice, în mod deosebit agenților economici furnizori de servicii sau de bunuri asociate implementării FEADR, să nu utilizeze identitatea vizuală a AFIR în context comercial, se arată într-un comunicat al instituției.

„Utilizarea identității vizuale a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de către persoane fizice sau juridice, altele decât cele care au relații contractuale cu AFIR, se face doar cu acordul scris al instituției, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se precizează în comunicat.

Reprezentanții AFIR menționează că orice asociere în context comercial (prezentare de ofertă bunuri sau de servicii) reprezintă o utilizare fără drepturi de folosință a imaginii AFIR, ceea ce contravine drepturilor pe care le deține exclusiv Agenția în urma înregistrării siglei și logotipului AFIR drept marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Oficialii AFIR atrag astfel atenția agenților economici furnizori de servicii sau de bunuri asociate implementării FEADR să nu vină pe piață cu oferte înșelătoare prin folosirea fără drept a însemnelor Agenției.

„Susținem dreptul oricărui agent economic de a-și face publică oferta, cu atât mai mult cu cât este în interesul potențialilor beneficiari ai FEADR, dar este foarte important ca această promovare să se facă onest, fără inducerea în eroare a publicului prin sugerarea ideii de acreditare din partea AFIR sau de asociere cu Agenția”, se mai arată în comunicat.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.