AFIR a publicat Ghidul solicitantului! Valoare maxima pe proiect – 1.000.000 EURO

microgranturi eco-scheme APIA instalarea tinerilor fermieri micii fermieri AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată acestei submăsuri.

Reamintim că fondurile europene disponibile prin submăsura 4.3 pentru componenta infrastructură de irigații sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 1 milion de euro.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare sunt Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole conform legislației în vigoare. De asemenea, Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) pot depune cereri de finanțare numai în măsura în care sunt deținători de infrastructură secundară de irigații preluată prin protocol sau proces verbal de predare-primire ori alte documente (acest tip de infrastructură este definită conform Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările și completările ulterioare).

Cheltuielile eligibile pentru sprijinul acordat prin PNDR 2020 sunt modernizarea  infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și/ sau racordarea la utilități, sisteme de contorizare a apei, inclusiv construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat. Achiziția de echipamente de irigat pentru OUAI-uri/ FOUAI-uri este limitată la un procent de maximum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă a echipamentelor de irigat.

Atragem atenția asupra faptului că, pentru a evita dubla finanțare, nu sunt eligibile acele elemente de infrastructură de irigații care au făcut obiectul unei alte finanțări prin PNDR a infrastructurii secundare, pe aceeași suprafață.

Precizăm că versiunea finală a Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.3 – componenta infrastructură de irigații este valabilă pentru sesiunea ce urmează a fi lansată în cel mai scurt timp.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.