Azi, 20 iulie, a fost publicat Ghidul pentru submăsura 6.2-Înfiinţarea de activităţi neagricole pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Acesta prevede următoarele:
SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea facilitării diversificării prin înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol din zonele rurale, în vederea unei dezvoltări economice durabile, creării de locuri de muncă și reducerii sărăciei în spațiul rural.
OBIECTIVELE submăsurii 6.2:
· Crearea de noi activități neagricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural;
· Diversificarea economiei rurale prin creșterea numărului de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor și crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
· Încurajarea menținerii și dezvoltării activităților tradiționale
· Fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din spațiul rural, care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități non-agricole pentru prima dată;
· Persoanele fizice neautorizate nu sunt eligibile;
• Micro-întreprinderi și întreprinderile mici din spațiul rural, care își propun activități non-agricole, pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării sprijinului
• Micro-întreprinderi și întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de Finanțare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii proiectului(start-ups)
SPRIJINUL NERAMBURSABIL:
– 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăsi 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanțare.
– 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități