Pompierii din Bucureşti au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi dejecţii provenite de la o fermă, deversate în două bataluri, pe un teren între localităţile Periş şi Dârza, informează news.ro. Garda de Mediu a anunţat că a demarat verificări încă de marţi.
”În data de 07.04.2020, la orele 10.30, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Ilfov a fost înştiinţată, pe telefonul de permanenţă, de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, despre producerea unui incendiu de vegetaţie situat undeva între localităţile Dârza şi Periş, fiind transmise coordonatele geografice. Drept urmare, Comisariatul Judeţean Ilfov din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu a demarat o acţiune de inspecţie şi control pe teritoriul administrativ al comunei Periş, în vederea investigării celor semnalate. În comuna Periş, la Nord Vest de comuna Corbeanca şi la limită cu localitatea Dârza din judeţul Dâmboviţa s-a constatat un incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţă de aprox 30.000 mp”, a transmis, Garda de Mediu.
Conform datelor obţinute în urma controlului desfăşurat la Primăria Periş, a reieşit faptul că pe terenul incendiat se află batalurile fostei ferme de porci SC ROMSUINTEST SA – societate aflată în insolvenţă.
În cursul nopţii de 07.04.2020, între orele 02.00 şi 06.00 echipe de comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov şi de la Comisariatului General s-au deplasat pe teren pentru a face verificări, ca urmare a numărului mare de sesizări telefonice privind aerul irespirabil şi disconfortul olfactiv. S-a constatat faptul că resturile din bataluri continuau să ardă mocnit, generând miros neplăcut şi fum înecăcios, resimţit de către locuitorii din vecinătate.
La finalul acţiunilor, Garda Naţională de Mediu va constata toate faptele care constituie contravenţii, va aplica sancţiuni contravenţionale şi, în condiţiile în care vor fi constatate fapte care constituie infracţiuni, va colabora cu organele de urmărire penală.
Ca reacție a evenimentului, Primarul General Gabriela Firea a solicitat, din nou, intervenţia CSAT în problema poluării din Capitală. Firea acuză că ”se muşamalizează ceva”. ”Se întâmplă ceva necurat şi Garda de Mediu, care aparţine de Ministerul Mediului, sigur ştie şi nu comunică cinstit cetăţenilor”, susţine primarul general, care consideră că nu mai este suficientă doar demisia sau demiterea ministrului Mediului.
”CSAT-ul trebuie să intervină! Populaţia este pusă în pericol! Am avut răbdare şi am aşteptat o explicaţie verosimilă din partea Guvernului, prin Ministerul Mediului! Nu am ieşit imediat cu declaraţii publice. Dar, în lipsa unor informări corecte şi, mai ales, a unor măsuri concrete pentru prevenirea unor astfel de «accidente» de poluare, care ne omoară încet dar sigur, mă văd nevoită să apelez la cel mai important for care veghează siguranţa cetăţenilor”, a scris pe pagina sa de socializare Gabriela Firea.
Locuitorii din zona de nord a Capitalei au reclamat miercuri dimineaţă că aerul este irespirabil. Probleme cu calitatea aerului sunt şi în sectorul 6. În ambele zone se simte, potrivit relatărilor, un puternic miros de cauciuc sau de plastic ars.
Redactor: Cristina Ciobanu