Adrian Pintea (MADR): Tranzitul cerealelor din Ucraina merge în continuare, nu e nicio problemă

Tranzitul cerealelor provenite din Ucraina pe teritoriul României va continua și în perioada următoare fără nicio problemă, susține Adrian Pintea, noul secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Totuși, autoritățile încearcă să prelungească termenul pentru interzicerea importului de mărfuri din Ucraina.

Potrivit deciziei Comisiei Europene actualmente în vigoare, această interdicție expiră pe data de 15 septembrie. Oficialii speră, însă, că vor primi aprobare pentru a prelungi acest termen până cel puțin la sfârșitul anului.

”Până în momentul de față, este reglementat de către Comisia Europeană până la data de 15 septembrie. Acum sunt discuții să vedem dacă acest lucru se menține în continuare sau nu. Poziția noastră a fost aceasta (menținerea interzicerii importului de cereale din Ucraina – n.r.), dar aici așteptăm aprobarea Comisiei Europene. Categoric, fermierii își doresc să se mențină. Cu tranzitul nu este niciun fel de problemă, merge în continuare”, a precizat Adrian Pintea la TVR Info. 

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole