Adrian Pintea (APIA): 10.000 de adeverinte pentru fermieri au fost eliberate online

Aproape 10.000 de adeverinţe prin care fermierii puteau să acceseze credite de până la 85% din valoarea subvenţiilor au fost eliberate prin sistem online, a afirmat marţi directorul general al APIA, Adrian Pintea, potrivit Agerpres.

“Anul acesta şi pentru noi a fost un an plin de provocări pentru că, odată cu pandemia, şi noi a trebuit cumva să ne rebranduim, să găsim soluţii, astfel încât fermierii noştri să nu ne treacă pragul. Dacă cererea de plată a fost depusă spre exemplu astăzi, în cel mult în trei zile noi am reuşit să eliberăm acele adeverinţe de creditare prin care puteau să îşi ia până la 85% din suma cuvenită pentru anul 2020”, a afirmat Adrian Pintea, într-o videoconferință de specialitate.

Acesta a subliniat că APIA are o colaborare foarte bună cu mediul bancar din România, dar şi cu fondurile de garantare.

“Toate băncile au fost foarte receptive în a transmite aceste adeverinţe prin sistem online, astfel încât să evităm cât mai mult deplasările atât ale fermierilor, cât şi ale funcţionarilor la anumite instituţii. Doar pe Fondul European de Garantare Agricolă până în momentul de faţă am eliberat peste 5.500 de adeverinţe, iar pe Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală peste 4.000 de adeverinţe. Cu bucurie vă spun că peste 95% din aceste adeverinţe, deci aproape 10.000 de adeverinţe, au fost eliberate prin sistem online. Sunt foarte mulţumit de cum a decurs această campanie de depunere a cererilor şi aş vrea să o instituim ca o regulă şi pentru viitor, indiferent că va mai fi sau nu această pandemie pentru că a mers mult mai rapid”, a mai spus directorul general al APIA.

Pintea a menţionat că “s-a lucrat mult mai în linişte, nefiind mare aglomeraţie” şi nici nu au mai fost “cozi interminabile”.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult