Adrian Oros: Tinerii fermieri vor beneficia, in premiera, de terenuri concesionate de la ADS

158

Tinerii fermieri vor beneficia în acest an, în premieră, de terenuri concesionate de la Agenţia Domeniile Statului în suprafaţă de 50 de hectare, a scris, marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

“Pentru tinerii fermieri, pe lângă banii alocaţi submăsurii 6.1 din PNDR “Instalarea tinerilor fermieri”, vom încerca să alocăm aceste terenuri pe care le-am identificat în contractele de concesionare care expiră anul acesta şi care nu vor mai fi prelungite. Considerăm că este foarte important ca de acest teren să beneficieze cei care se încadrează în categoria de tineri fermieri, ţinând cont de fenomenul de îmbătrânire a fermierilor şi a forţei de muncă din agricultură. Momentan, România are o suprafaţă de 230.000 de hectare suprafaţă concesionată, din care niciun hectar pentru tinerii fermieri”, a precizat șeful MADR.

Mai mult, bugetul alocat noii sesiuni de proiecte va avea două direcţii: una care să vizeze tinerii din România, iar cea de-a doua pe cei din Diaspora care doresc să se întoarcă în România şi să facă agricultură, aspecte ce vor face obiectul unei negocieri cu Comisia Europeană în perioada imediat următoare, subliniază ministrul Agriculturii.

Citește și
1 Comentariu

Comentariile sunt închise

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult