Adrian Oros: ”Sper ca din toamna sa avem Camere Agricole! Nu am abandonat ideea”

Înființarea Camerelor Agricole este, încă, unul din obiectivele principale ale ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, după cum chiar acesta a reiterat în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport”. Încă de la preluarea mandatului, șeful MADR a subliniat importanța înființării unor astfel de structuri, care ar rezolva multe dintre problemele fermierilor. Potrivit ministrului, proiectul este încă pe tapet, iar speranța acestuia este ca aceste Camere Agricole să fie înființate cât mai repede, poate chiar începând cu această toamnă.

”Legat de Camerele Agricole, știu și fermierii, și dumneavoastră, pentru că am spus-o de la început, erau una din prioritățile mele când am venit aici la Ministerul Agriculturii. Pe lângă măsurile pe care voiam să le impunem în Programul Național Strategic, legate de ferma de familie, procesare, depozitate, animale cu valoare genetică ridicată, erau și aceste Camere Agricole, un proiect în care eu chiar cred, pentru că în toată Europa funcționează camere agricole. Din păcate a venit acum această perioadă de criză, dar eu n-am abandonat ideea, iar cât timp voi rămâne la Minister, eu voi milita ca aceste camere agricole să apară. Eu mi-aș dori să apară cât mai repede, în toamna aceasta, pentru că ar putea rezolva foarte multe probleme. Camerele Agricole rezolvă multe probleme ce țin de ecosistemul interior, acolo, în rândul fermierilor și le pot rezolva mult mai bine decât le-ar rezolva statul sau Ministerul. De aceea, în țările unde există camere agricole, lucrurile sun mult mai simple, mult mai clare. Eu chiar cred în acest proiect!”, a declarat Adrian Oros în exclusivitate pentru AGRO TV.

Ministrul Agriculturii a vorbit și despre fondul mutual, o structură pe care mulți fermieri ar considera-o utilă și care ar fi putut fi de folos agriculturii românești în situația de criză prin care trece în această perioadă.

”Legat de fondul mutual, da, din păcate nu există. Eu am identificat aici cu ce am putea veni pe lângă acele scheme, acele granturi pentru pierderi de venit pe care le gândim acum din banii de la buget și din cele 80 de milioane de euro rămase nefolosite de la măsurile din PNDR. Există două instrumente: fondul de garantare – FGCR și FGCI – care dă o garanție de până la 90% și mai există fondul de creditare, care este la îndemâna fermierilor, unde dobânda este subvenționată 50%. Ministerul are acum doar aceste două instrumente de a garanta și credita. Fondul mutual, într-adevăr, nu există în România și probabil că ar fi o soluție mai fezabilă pentru fermieri”, a precizat ministrul Agriculturii. 

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.