Problema vânătorilor de subvenții este una veche în agricultura românească, țara noastră confruntându-se cu acești profitori de mai bine de un deceniu. Problema se află și în atenția ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, care promite să facă tot ce îi stă în putință să scape de acești vânători de subvenții. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea i-a transmis șefului MADR nemulțumirile fermierilor legate de această situație, iar acesta a precizat că va încerca să forțeze mâna Comisiei Europene, pentru ca regulamentele să nu mai fie atât de rigide, iar oamenii să nu mai poată să profite de astfel de situații.
”Eu știu că este o problemă veche, din 2007 avem problema aceasta, din păcate. Știu că s-a încercat acum 2 ani de zile să se aloce ANT doar pentru animalele existente și Comisia Europeană nu a permis acest lucru. Sigur, în alte state acest ANT se dă, dar nimeni nu profită de chestia aceasta, că ANT-ul se dă pe tot exercițiul bugetar. Acolo doar din întâmplare îi scad cuiva animalele. La noi a fost un sport, și nu mă feresc să o spun, al acestor vânători de subvenții, care și în alte situații fac acest lucru. Profită de niște regulamente care sunt rigide, profită de anumite situații și vânează subvenții cu nesimțire. Sigur că este frustrant ca tu să ai un anumit număr de animale și să primești subvenție doar pe o parte din ele fiindcă nu l-ai avut la momentul acela de referință, iar altul, care și-a vândut toate animalele, să primească în continuare.
Degeaba încerc acum să spun că vor rezolva. Eu voi încerca anul acesta, fiind un an de criză, să forțez mâna Comisiei, să dăm anul acesta subvenția doar la cei care au animalele, doar pentru animalele prezente. O să încerc acest lucru, să văd care e reacția Comisiei. Am văzut că pentru sprijinul cuplat vegetal, dacă am insistat, până la urmă au acceptat. Nu pot să promit mai mult decât că o să încerc, pentru că e aberant ce se întâmplă”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în exclusivitate la AGRO TV.