Adrian Oros negociaza exportul de animale cu ambasadorul Kazahstanului

126

În data de 15 ianuarie 2020, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, l-a primit la sediul instituției pe ambasadorul Republicii Kazahstan în România, ES Nurbakh Rustemov. La întâlnire au participat secretarul de stat Emil Florian Dumitru precum și directori și experți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR.

Scopul întâlnirii a fost de a discuta subiecte ce vizează dezvoltarea relațiilor de cooperare bilaterală, intensificarea schimburilor comerciale între cele două țări, colaborarea în domeniul agricol și învățământul universitar agricol, exportul de animale în Kazahstan, cooperarea pentru transferul de tehnologie agrară și posibilitatea inițierii unor parteneriate între oamenii de afaceri interesați de potențialul pe care îl oferă Kazahstanul în domeniul agricol.    

În cadrul discuțiilor, ministrul Nechita-Adrian Oros a apreciat că Republica Kazahstan este un partener important al României în sectorul industrial și energetic și și-a exprimat speranța că împreună să fie identificate soluții pentru dinamizarea schimburilor comerciale și inițierea unor proiecte de cooperare în domeniul agriculturii și al zootehniei, pentru a pune bazele unei colaborări durabile și reciproc avantajoase.

Totodată, ministrul Oros a transmis că Ministerul va sprijini parteneriatele inițiate de universitățile cu profil agricol pentru a face posibile schimburile de experiență între studenții din cele două țări.

În urma întâlnirii s-a stabilit semnarea cât mai rapidă a Acordului de cooperare în domeniul agriculturii între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Agriculturii al Republicii Kazahstan, inițiat de MADR în anul 2019, de către cei doi miniștri ai Agriculturii.

Astfel, se analizează oportunitatea ca în perioada următoare să aibă loc o vizită în Kazahstan a ministrului Adrian Oros, pentru a avea o  întâlnire cu omologul său, alături de fermieri/agenți economici români cu scopul de a identifica acțiuni concrete de colaborare dintre România și Kazahstan.

În intervenția sa, ambasadorul Republicii Kazahstan a afirmat că România este principalul partner comercial din regiune, iar Kazahstan dorește diversificarea sferei de cooperare, fiind interesată de domenii precum creșterea animalelor – bovinele de carne, cercetarea și învățământul.

Totodată, Nurbakh Rustemov și-a exprimat deschiderea pentru identificarea căilor de rezolvare a priorităților comune, afirmând că țara sa are un teritoriu foarte vast, iar posibilitățile de colaborare sunt variate.

De asemenea, ambasadorul Kazahstanului a declarat că au fost inițiate discuții cu o companie românească pentru exportul de bovine Angus, manifestându-și convingerea că această inițiativă se va bucura de un interes crescut în Kazahstan.   

Citește și

Comentariile sunt închise

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult