19 aprilie 2021 - 09:46

Adrian Oros: Fermierii trebuie sa intre in cooperative pentru a-si vinde produsele

Problemele micilor agricultori în a-și comercializa produsele la prețuri corecte sunt bine cunoscute, atât în rândul fermierilor, cât și la nivelul oficialilor din Ministerul Agriculturii. Micii fermieri trebuie să se asocieze pentru a fi mai competitivi și pentru a-și vinde produsele, este de părere ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. Într-o conferință de presă susținută în județul Alba, șeful MADR a subliniat că în viitorul Plan Național Strategic, fermierii vor fi stimulați să intre în cooperative.

“Asistăm cu toţii la un fenomen paradoxal. Deşi fermierii din România ştiu să producă, şi cantitativ şi calitativ, foarte bine, au probleme mari în a-şi vinde produsele. Singura modalitate realistă de a rezolva această problemă, de a-şi creşte puterea de negociere, este aceea de asociere. Aici, noi îi stimulăm şi, în viitorul Program Naţional Strategic, stimulăm ca mulţi dintre fermieri, care nu reuşesc să-şi vândă produsele, să intre în aceste cooperative, unde pot să îşi vândă produsele la nişte preţuri competitive”, a precizat Adrian Oros.

Șeful de la Agricultură a mai subliniat faptul că țara noastră se confruntă cu niște sincope pe partea de producție și de depozitare, iar aceste sectoare vor fi finanțate consistent în viitorul exercițiu financiar.

“Chiar în anii în care precipitaţiile au fost corespunzătoare şi producţiile au fost mari, am înregistrat ca ţară un deficit comercial aproape de 1,4 miliarde de euro anul trecut, pentru că exportăm producţii primare, adică cereale boabe sau animale şi importăm mâncare procesată cu valoare adăugată. Trebuie să avem capacitate de depozitare şi de procesare, de a adăuga valoare la aceste produse”, a mai spus Adrian Oros.

De asemenea, oficialii MADR intenționează să adopte măsuri care să consolideze fermele de familie, văzute ca fiind coloana vertebrală a agriculturii românești. Potrivit ministrului agriculturii, în momentul de față, România are aproximativ 700.000 de ferme de subzistență sau semisubzistență. Obiectivul Ministerului este să întărească aceste ferme, pentru a deveni competitive pe piață.