Adrian Oros, despre problema irigatiilor: ”Trebuie sa regandim tot sistemul”

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, vrea un program guvernamental de gestionare a apei realizat în colaborare cu Ministerul Mediului, dar şi cu alte instituţii, care să cuprindă sistemul de irigaţii, lucrări de prevenire a fenomenului deşertificării şi soluţii tehnice de menţinere a apei în sol.

“Nu ştim ce va fi în anii următori. Oricum, în timp, va trebui să regândim tot acest sistem. Nu discutăm aici doar de irigaţii, unde va trebui să regândim sistemul şi în zonele unde nu există la ora actuala infrastructură de irigaţii, soluţii mai optimizate, dar, în primul rând, un sistem global de gestionare a apei. Sunt foarte multe ţări, care în mod cronic, de ani de zile, nu au avut acces la apă, decât la apă foarte puţină şi au reuşit prin anumite lucrări prin anumite metode să menţină apa în sol. Va trebui să discutăm foarte serios şi cu cei de la Ministerul Mediului, dar şi cu alte ministere să avem un program guvernamental de gestionare a apei. Aici implică şi sistem de irigaţii, implică şi lucrări de prevenire a fenomenului deşertificării, dar şi lucrări agrotehnice pe care fermierii trebuie să le acceseze şi sunt soluţii tehnice astfel încât să se menţină cât mai mult apa în sol”, a declarat ministrul Agriculturii.

El a precizat că pentru fermierii care nu au echipamente de udare şi nu fac parte din Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, dar a căror sole sunt lângă canalele principale de irigaţii, ministerul lucrează la o formulă de sprijin pentru creditare, astfel încât aceştia să îşi poată cumpăra echipamente de udare.

Potrivit șefului MADR, până în prezent s-a irigat o suprafaţă de 197.919 hectare, deşi canale principale au fost umplute cu apă pe o distanţă de 2.000 de kilometri. Aceste canale ar putea deservi 622.000 de hectare, “dacă fermierii ar conectaţi la infrastructura principală şi dacă fermierii ar avea echipamente de udare”, a mai spus Adrian Oros.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult