România ar putea rezolva problema secetei, prin dezvoltarea sistemului de rachete antigrindină și achiziția unor aeronave cu ajutorul cărora se pot crea nuclee de condensare artificiale în nori. Totuși, în ciuda opiniilor specialiștilor și a dovezilor științifice, unii fermieri nu par convinși de acest lucru. Ei pun seceta chiar pe seama acestui sistem antigrindină.
Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, acolo unde Ovidiu Ghinea i-a avut ca invitați pe președintele Societății Meteorologice Române, Ion Sandu, precum și pe șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, Gheorghe Căunei. Aceștia au oferit lămuriri cu privirea la siguranța și necesitatea acestui sistem pentru agricultura din România.
”Am auzit despre discuțiile cum că rachetele antigrindină produc secetă. Este fals și se poate demonstra științific. Am să pornesc de la o idee cunoscută din popor: pădurile atrag ploile. Așa se spune în popor, de asta trebuie să împădurim foarte mult. Ideea este următoarea: un nor care traversează țara, este încărcat cu umiditate de 60-70% și nu precipită. Pădurea are contribuția proprie de umiditate și depășește acesta prag, și produce precipitare. La fel se întâmplă și cu rachetele antigrindină. Când trimitem o rachetă cu iodură de argint, cu nuclee de condensate suplimentare, în norul respectiv se poate produce condensarea și precipitarea, chiar dacă în mod normal ar trece peste zona respectivă fără să lase o picătură de ploaie. Este atât de simplu și de vizibil încât este o mare prostie să se mai susțină că rachetele produc secetă. Nu! Ele contribuie la creșterea precipitațiilor.
Eficiența acestui sistem, care a fost construit și în mod sigur se va dezvolta, a fost demonstrată anul trecut. Am făcut o comparație între căderile de grindină din interiorul unui cerc protejat de lansare și în exteriorul lui. A fost o lună și jumătate de căderi de grindină în fiecare zi. Eficiența este de 80%.Trebuie să spunem, să nu creadă lumea că protejăm 100%. Dacă în afara zonei protejate a căzut anul trecut de 10 ori grindină, în interiorul zonei protejate a căzut o dată sau de două ori. Este un lucru extraordinar.
I-aș invita pe fermierii care spun că acest sistem produce secetă să ia legătura cu fermierii mari din Moldova. Eu știu din sursă sigură că la Cotnari, de când se folosește sistemul antigrindină nu a mai căzut grindină. Dacă cei care contestă vorbesc cu cei care au trăit experiența aceasta, o să se convingă” a precizat președintele Societății Meteorologice Române, Ion Sandu.
”Activitatea aceasta funcționează în lume de peste 60 de ani. Aș vrea să dau câteva exemple: Bulgaria folosește rachetele antigrindină din 1969, Croația din 1976, Franța din 1952, Germania din 1975, Grecia din 1984, Ungaria din 1991, Macedonia din 1971, Serbia și Muntenegru din 1967. În Israel aceasta este una dintre metodele prin care se obține apa potabilă. Nu am inventat noi ”roata căruței”, ci doar am preluat ceea ce alții fac de multă vreme”, a subliniat Gheorghe Căunei, șeful Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNACP).
Un răspuns
Adevarul este urmatorul in zona prahova ploua zdravan ca ploaia vine dinspre sud dinspre jud ialomita ca nu au raza de actiune aceste rachete….la tot ce vine din munte se trage si nu pic nici o apa …..de nici o incarcare sau condensare sau cum or vrea sa ii zica domnii respectivi…ci din contra in 10-15 min e senin si nici urma de nor….asta este adevarul ….se poate vedea competenta celor din anm si antigrindina …acum 2 ani prin iulie daca nu m a insel in zona albesti paleologul-urlati din prahova ei dadeau cod rosu de ploaie,vijelie,grindina si furtuna dar afara erau 35 de grade si senin perfect….