Acuzații GRAVE din partea fermierilor: ”Ni se fac dosare penale la comandă politică”

Ștefan Muscă cu jugul de lemn la gât dosare penale

Mai mulți fermieri din România sunt revoltați de acțiunile guvernanților, despre care spun că le pun bețe în roate în loc să îi ajute. Aceștia au ajuns chiar să creadă că autoritățile publice le fac rău intenționat și le întocmesc dosare penale ”la comandă”, lansând acuzații grave în acest sens.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a stat de vorbă cu mai mulți astfel de fermieri, care și-au prezentat punctele de vedere.

”Aș atrage atenția legiuitorilor vizavi de răspunderea angajaților statului. O spun cu toată responsabilitatea, cu dovezile de rigoare: ni se fac dosare penale la comandă politică! E gravă afirmația și vă rog să mă solicitați să aduc și dovezile. Este cunoscută speța APIA Botoșani”, a precizat Dănuț Andruș, președinte al Asociației Paltin Botoșani, pentru AGRO TV.

De altfel, fermierul Ștefan Muscă, președinte al Sindicatului Fermierilor Patrioți, ne-a și relatat un caz personal, în care polițiștii i-au întocmit un dosar penal, susținând că ar fi fost urmărit în acest sens.

”După întâlnirea pe care am avut-o la Ministerul Agriculturii și la Guvern, unde ni s-au pus la dispoziție patru consilieri ai domnului Ciolacu, le-am explicat fenomenul prin care trece agricultura din România și nevoile care sunt urgente astăzi. La terminarea fiecărui speech, le-am spus că singura posibilitate a noastră, dacă nu ne iau în seamă și nu găsesc o rezolvare, este să blocăm Portul Constanța sau să găsim o cale să tragem un semnal de alarmă către comunitatea europeană.

Din acel moment am început să fiu urmărit, mi-am dat seama. Într-o dimineață mă întorceam de la tabăra de vară unde am vacile, doar am traversat cu unul dintre tractoare și o remorcă. Au trecut în fața mea trei-patru tractoare, n-a fost oprit nici unul, dar exact pe mine m-au oprit. M-au ținut acolo o oră până a venit un subofițer de la Giurgiu să îmi dea și fiola, spre norocul meu că nu consum alcool. Și mi-a făcut dosar penal”, ne-a relatat Ștefan Muscă, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

Banner KWS

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.