Acuzatii grave despre Casa Unirea: Este o trasnaie care toaca banii publici

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea este o ”trăsnaie” care mănâncă din banii publici, susține secretarul de stat Emil Dumitru. Invitat la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, acesta a făcut o serie de precizări despre proiectul inițiat de fostul ministru, Petre Daea.

”Pentru a obține 1.000 lei venit, Casa de Comerț Unirea a cheltuie 3.712 lei. Avem cheltuieli cu salariile de 1.059.000 lei, reprezentând 34,42% din cheltuieli, cheltuieli cu reclamă și publicitate pe 2019 de 700.176 de lei, reprezentând 22,75% din cheltuieli, iar apropo de cât de mult ne pasă de fermieri, cum să-și comercializeze producția micii fermieri, că pentru asta a fost făcută Casa de Comerț – cheltuielile privind mărfurile au fost de 189.421 lei, adică 6,15% din totalul cheltuielilor. Aceasta a fost ponderea din totalul cheltuielilor dedicată fermierilor, pentru a le cumpăra marfa – 6,15%. Aceasta este trăsnaia care se numește Casa de Comerț Unirea”, a precizat Emil Dumitru

În discuție a intervenit telefonic și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a ținut să-i ofere o replică secretarului de stat, pe care l-a acuzat că folosește ”o tehnică perfidă de a bloca Casa de Comerț Unirea”.

”Ascult ceea ce spune domnul secretar de stat, care a avut această tehnică perfidă de a bloca Casa de Comerț. De 3 luni de zile, Casa de Comerț nu mai face nimic. Le-am spus-o din capul locului că este o măsură greu digerabilă, care ne va costa și vom vedea acest lucru. În condițiile în care blochezi Casa de Comerț și nu o lași să funcționeze, ea mănâncă din capitalul social. Au închis magazinele, au făcut presiune cu corpul de control. Casa a lucrat o lună și jumătate, iar trei luni de zile au făcut controale”, a spus Daea.

”Ați păstorit Casa de Comerț din banii publici și ați permis să se facă în mandatul dumneavoastră, în luna octombrie, o promisiune de vânzare pentru un depozit în județul Vrancea și o plantație de 40 de hectare. S-a plătit un milion de euro. Apropo de cine blochează activitatea Casei de Comerț. Dumnule ministru, rolul Casei de Comerț nu este să se găsească comisionari pentru a toca banul public”, i-a răspuns Emil Dumitru fostului ministru.

Acuzat de Daea că nu are experiență, Dumitru i-a dat o replică dură fostului șef al MADR:

”Dacă lipsa de experiență înseamnă bună credință și modul atent în care se cheltuie banul public, prefer să nu am experiență. Unii pe care i-ați pus să gestioneze Casa Unirea au avut experiență să distrugă banul public. Nu accept lecții de morală despre o situație reală pe care ați păstorit-o. Nu accept să-mi dați lecții pe un subiect atât de vizibil cum a fost promisiunea de vânzare de un milion de euro, asta ca să știe fermierii ce s-a întâmplat, Și să mai știe fermierii că ați făcut o manifestație de partid, în 9 octombrie, pe 7 miliarde de lei, și ați adus toți directorii Direcțiilor Agricole și toți funcționarii, ca să lansați campania electorală. Este foarte jenant. Cumpărați produse de 1.890.000.000 și faceți paradă de 7.000.000.000. Vă respect, aveți o vârstă, ați fost ministru, dar vă rog, nu-mi dați lecții de moralitate despre un subiect pe care cu toții îl știm că nu este altfel decât de DNA”, a adăugat secretarul de stat.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.