Acuzații dure: Ministerul Agriculturii încurajează defrişarea!

Acuzații foarte dure au fost lansate la adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). „Încurajează defrișarea!”, a afirmat, marți, vicepreşedintele Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România „Nostra Silva”, Cătălin Tobescu, la finalul unei dezbateri de profil.

Acesta a declarat că în lipsa finanţării sectorului silvic, în România se recoltează lemn din pădurile accesibile, dar lemnul din pădurile inaccesibile putrezeşte, relatează AGERPRES.
„Toţi participanţii, inclusiv ONG-urile de mediu, au spus că e foarte clar că nu este posibil să avem lemnul, ca resursă regenerabilă, şi din lipsa finanţării să nu avem măsuri ca să recoltăm acest lemn cu impact cât mai mic asupra mediului, să avem păduri inaccesibile unde putrezeşte lemnul şi să tăiem numai în pădurile care sunt accesibile. Nu e posibil să avem strategia biodiversităţii în Uniunea Europeană, care spune că 10% din păduri să fie în protecţie integrală, şi noi să nu avem măsuri prin care să le implementăm. Trebuie 30% din păduri în arii protejate, este imposibil să nu prevedem măsuri Natura 2000. Este imposibil să avem pădurile afectate de schimbări climatice – în Europa Centrală sunt probleme foarte mari, se usucă pădurile, inclusiv în Germania – aceste probleme vin peste noi şi nu se poate să nu avem măsuri pentru refacerea arboretelor afectate de calamităţi”, a susținut reprezentantul Federației „Nostra Silva”, după dezbaterea privind finanţarea sectorului pădure prin Planul Naţional Strategic.

Tobescu a subliniat că atât organizaţiile profesionale din domeniul pădurii, cât şi ONG-urile de mediu, susţin majorarea finanţării de 0,6% alocate sectorului pădurii prin Planul Naţional Strategic.

„E un consens general că nu se poate ca finanţarea pe păduri să fie atât de redusă. Este ca şi cum am sta cu un drob de sare deasupra capului şi aşteptăm să ne pice drobul în cap. Acest copil care sunt pădurile, aşteptăm să vină peste noi schimbări climatice, presiune pe tăieri ilegale, şi noi nu facem nimic pentru păduri. E un consens general din punct de vedere al oportunităţii de a finanţa pădurile. Noi cerem ca finanţarea pe păduri să fie la nivelul a ceea ce se întâmplă în ţările europene, unde unele ţări au mult mai puţine păduri decât România. Deci, acel 5% din Planul Naţional Strategic este de mult timp practică europeană. Şi organizaţiile profesionale şi ONG-urile de mediu au un consens pentru creşterea finanţării pentru păduri. Concluzia principală este că pădurile au nevoie de finanţare, de fapte, nu de vorbe. Pădurile au nevoie de măsuri, nu de salvări politicianiste, pentru că de 10 ani toţi miniştrii ne spun că salvează pădurile României şi de fapt sunt numai măsuri de imagine, care nu ajută cu nimic la îmbunătăţirea situaţiei pădurilor”, a menţionat vicepreşedintele Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România.

Potrivit lui Tobescu, cadrul dezbaterii s-a abordat şi situaţia pădurilor aflate în afara regimului silvic, pe care reprezentantul „Nostra Silva” le-a numit cu amărăciune „pădurile nimănui”, acuzând faptul că la vârful Ministerului Agriculturii nu se acordă suficientă atenție acestui subiect sensibil, încurajându-se, astfel, defrișarea.

„Întâlnirea de astăzi a fost foarte bună, au participat şi cei de la Asociaţia Ocoalelor Private, sunt 150 de ocoale care administrează în jur de 1.450.000 de hectare, cei de la PEFC România, care este un sistem de certificare a pădurilor pentru gestionare durabilă a pădurilor, şi ne-am bucurat că au venit ONG-urile de mediu, WWF şi Greenpeace. Din partea Ministerului Agriculturii au fost doi reprezentanţi, la nivel de şefi de serviciu care se ocupă de măsurile de mediu şi climă din Planul Naţional Strategic. Din păcate, ei ne-au spus clar că au venit să discute tehnic, dar orice discuţie de alocare financiară este la nivelul ministerului, ei nu au avut mandat să le discute astăzi. (…) În ceea ce priveşte «pădurile nimănui», acele 500.000 de hectare care sunt în afara regimului silvic, pentru că sunt în afara fondului forestier şi nu au niciun regim silvic, pentru că subvenţia pe păşuni e de 2-3-400 de euro, Ministerul Agriculturii practic încurajează defrişarea lor”, a precizat Cătălin Tobescu.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole