27 octombrie 2021 - 09:40

Acuzat de braconaj la doar 19 ani! Care este prejudiciul și ce s-a întâmplat cu ogarii

Într-un comunicat al IPJ Argeș se arată că în ziua de 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 31 decembrie 2020, un tânăr de 19 ani, din Stolnici, ar fi braconat un exemplar de căprior – femelă, cu ajutorul a doi câini din rasa ogar, împrejurare în care a fost depistat.

Reamintim că în aceeași seară, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiști, iar ulterior a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judicar pentru 60 de zile.

Prejudiciul cauzat prin braconarea exemplarului de căprior este de 2.000 de euro.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

Cei doi câini din rasa ogar au fost ridicați, la data de 31 decembrie 2020, și predați reprezentanților unui adăpost canin.

Aspecte legale:

Vânătoarea reprezintă acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în Legea 407 din 2006, aflate în stare de libertate.

Reamintim că practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari, constituie infracţiunea de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Cu privire la animalele domestice, au fost instituite noi instrumente legislative, care asigură posibilitatea instituirii de urgență a unui mecanism de protejare a animalelor aflate într-o situație de pericol, prin intermediul O.U.G. 175 din 2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice

Prin acest act normativ, a fost reglementat ordinul de plasare a animalului în adăpost, acesta constituind un instrument administrativ conferit polițiștilor, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva animalelor.

Conform noilor prevederi legale, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

 a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.