Asociaţia Română a Cărnii și-a exprimat printr-un comunicat de presă, satisfacția cu privire la decizia luată în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Internaţionale pentru Sănatate Animală (OIE), care se desfăşoară în această săptămână la Paris, de a include România pe lista oficială a statelor libere de pestă porcină clasică.
„Asociaţia Română a Cărnii apreciază şi felicită pe preşedintele ANSVSA dr. Geronimo Brănescu şi echipa sa, pentru profesionalismul de care au dat dovadă în ultimii 10 ani, în a demonstra forurilor internaţionale că România este o ţară liberă de pestă porcină clasică”, se arată în documentul citat.
AGROTRANZACTII.RO, SITE-UL DE UNDE CUMPERI SAU VINZI UTILAJE AGRICOLE LA CELE MAI BUNE PREȚURI
Recunoaşterea oficială a României, ca ţară liberă de pestă porcină clasică, este cu atât mai importantă cu cât în scurt timp devine operaţional și Programul „Carne de porc din fermele românești”, pentru care Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis deja notificarea la Bruxelles.
AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017
Oficializarea României ca ţară liberă de pestă porcină creează premizele ridicării restricţiilor privind exporturile de carne de porc pe pieţe terţe, cum ar fi SUA, Canada, Mexic, Japonia si Coreea.