Din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemia de coronavirus, sectorul aviaţiei comerciale a fost grav afectat. Cu toate acestea o companie de transport aerian de marfă deţinută de omul de afaceri rus Alexey Isaykin a zburat cu avioanele pline, scrie Bloomberg.
Soluția găsită de miliardarul rus constă în transportarea porcilor în China. Pe parcusul acestui an, compania Volga-Dnepr Group a transportat peste 3.000 de porci de prăsilă din Franţa până în China. Animalele transportate pe o distanţă de aproximativ 10.400 de kilometri într-un avion de marfă Boeing 747 sunt destinate să refacă efectivele pe cea mai mare piaţă a cărnii de porc din lume, afectată de pesta porcină africană.
„Industria globală a aviaţiei trece prin cea mai dificilă perioadă înregistrată vreodată însă pentru transportatorii cargo cum suntem noi aceasta este o şansă. Anterior, mai mult de jumătate din marfă era transportată în compartimentele de bagaje ale avioanelor de pasageri. Odată cu dispariţia acestei oferte de pe piaţă, cererea pentru companiile aeriene cargo a explodat, iar preţurile s-au dublat”, spune Alexey Isaykin.