A venit apa și l-a luat! Avarii la un pod peste râul Suceava

pod

Creșterea semnifficativă a debitului răului Suceava a produs, în noaptea de marți spre miercuri (13-14 februarie), avarii serioase la un pod provizoriu aflat în localitatea Milișăuț, anunță printr-un comunicat Instituția Prefectului Județului Suceava.

„Astăzi în jurul orei 3:00, din cauza creșterii semnificative a debitului pe râul Suceava s-au constatat degradări la podul provizoriu din localitatea Milișăuți, la acest moment circulația fiind restricționată total din motive de siguranță. Urmare a scăderii valorilor de debit ale cursului de apă și a discuțiilor purtate cu constructorul acesta va interveni în vederea remedierii avariilor începând cu orele 11.00”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Suceava, în tot acest interval de timp, pe lângă amplasarea indicatoarelor de dirijare și interzicere, în zonă au fost deplasate echipaje suplimentare ale poliției rutiere în vederea supravegherii și redirecționării traficului.

Autoritățile recomandă rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți, DN 2 spre și dinspre Suceava. Precum și traseul DN 2K, Solca – Milișăuți, care se desprinde din 2E, Spătărești – Vicovu de Sus/Suceava.A venit apa și l-a luat! Avarii la un pod peste râul Suceava Actualitate pod

„Voi rămâne în contact permanent atât cu reprezentanții DRDP Iași, cât și cu cei ai constructorului și ai autorităților locale, pentru a mă asigura că lucrările de reparații se vor realiza în cel mai scurt timp posibil și disconfortul creat cetățenilor riverani va fi cât mai redus”, a transmis prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

Picture of Raluca Daria Diaconiuc
Raluca Daria Diaconiuc

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.